Un kamikaze pentru Finante
kamikazeministru finantenumire ministru finanteca tarom
Agentiile de recrutare si vanatorii de creiere au cautat si au gasit de la menajere si bone de incredere, pana la CEO, CFO si alte functii cu prescurtari pretioase, dar probabil ca, in vietile lor profesionale, nu au auzit o cerinta mai ciudata, mai excentrica, mai originala: un angajator care sa caute... kamikaze.
Angajatorul este Guvernul Romaniei, postul de kamikaze este, de fapt, de sef al Ministerului Finantelor Publice, iar termenul japonez a fost folosit chiar de prim-ministrul Victor Ponta, dupa ce a ramas, nici el nu mai stie pentru a cata oara, fara lider la unul dintre cele mai importante ministere.
Cu vreo doua saptamani inainte ca guvernul sa nu mai aiba ministru de Finante, seful de la Ministerul Transporturilor, Ioan Rus, intrebat fiind daca linia de metrou care ar trebui sa lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni va fi gata pana in anul 2020, cand capitala Romaniei va gazdui meciuri din turneul final al Campionatului European, a raspuns: "Depinde de cat de nemti reusim sa fim..."
Acelasi ministru spunea ca el cauta cu disperare oameni capabili sa intre in Consiliul de administratie al Tarom.
Ministrul dezvaluia ca discutase deja cu cei propusi, in baza OUG 109/2011, pentru a intra in consilii de administratie, dar a fost refuzat de primii trei.
Asadar, premierul vrea un japonez la finante, iar ministrul Transporturilor mai multi "nemti" care sa se apuce si sa termine linia de metrou. Pentru niste inalti demnitari ai Romaniei, multa incredere mai au in conationalii lor...
In acelasi timp, se poate observa ca, din randurile acestora, nimeni nu se inghesuieste sa lucreze "la stat", cand vine vorba de functii ministeriale, care presupun raspundere mare si salariu mic, culmea, mult sub cel al unor conducatori de institutii subordonate ministerelor respective.
Dar, iata ca, dupa un scurt interimat al sau la Finante, Victor Ponta se pare ca a gasit... kamikaze, premierul declarand ca este posibil ca, in cursul zilei de miercuri, sa-l si desemneze pe noul ministru.
Intre timp, si Tarom are un proaspat Consiliu de Administratie, noua componenta fiind aprobata, luni, de AGA. N-are nemti si nici kamikaze, cu toate ca performantele Tarom sunt in vrie...
Ramane de vazut cat de efemere vor fi si "noile structuri". Daca, la Tarom, desi se pare ca nimeni nu reuseste sa opreasca pierderile, totusi, prezenta in CA ofera retributii caldute, la ghidonul MFP, cine ar putea sa vina pe un post atat de important, de solicitant, de expus si asta pentru un salariu de vreo 5.000 de lei pe luna, mult sub cat au, de exemplu, mai marii bancilor de stat?
Problema este ca acela care urmeaza sa gestioneze banii, bugetul, relatia cu FMI, cu Banca Mondiala si Ecofin este platit ca un kamikaze, adica precum o persoana de sacrificiu. Nu poti lasa la mansa un sinucigas si sa te mai miri, dupa aia, ca Finantele intra in picaj...