Politia empatiei
empatiedecentarespectvictime colectivtragedie colectiv
Dupa terminarea celui de-Al doilea razboi mondial, au iesit la iveala, pe langa Holocaust, si numeroasele crime comise de ofiteri SS, unii dintre ei de origine franceza, care si-au ucis conationali. In ciuda dovezilor irefutabile, dupa condamnari mai mult simbolice, aproape toti criminalii au scapat basma curata.
I-au spalat politicienii, in numele... reconcilierii nationale. Cu hainele si cu sufletele cernite, rudele celor omorati au hotarat ca, daca nu li s-a facut dreptate, macar sa nu accepte niciodata ca, la comemorarile pe care le organizeaza, sa participe vreo autoritate statala.
Cam in acelasi fel, 70 de ani mai tarziu, in Romania, rudele unor oameni care si-au pierdut viata (si) din cauza neglijentei autoritatilor, in clubul Colectiv, au facut apel la decenta si discretie, cerandu-le reprezentantilor institutiilor publice, presei, societatii civile si persoanelor particulare sa respecte dreptul la intimitate al unor semeni care se pregatesc sa-si inmormanteze dragii.
Iata cat de ingrozite sunt familiile indoliate de grotescul pe care stiu ca-l pot genera nepoftitii, gurile-casca, profitorii, corbii mediatici, amatorii de selfie-uri macabre incat, pentru o clipa, aceasta perspectiva i-a conectat din nou la realitatea din care fusesera smulsi de durerea pierderilor suferite.
Din cand in cand, agentia nationala de presa publica tot felul de reguli, unele logice, altele amuzante, cum ar fi... eticheta purtarii ochelarilor de soare, cum sa te comporti la o intalnire de afaceri, bune maniere la... gradina zoologica, la cumparaturi, in taxi...
Poate ca nu ar strica o lectie de(spre) decenta, pe care sa o inteleaga si cei care atat de buni doresc sa fie si sa se stie ca sunt buni, incat vor sa empatizeze cu forta.
Bineinteles, nu este vorba despre superbele manifestatii de solidaritate, despre aprinderea de lumanari in apropierea locului sinistrului, ca sa nu mai vorbim despre miile de donatori de sange, ci de cei care duc empatia pana-n panzele... negre.
"Nu am avut nicio treaba cu fata sau cu fiica ta, dar, vreau neaparat sa iti impartasesc durerea, dupa care sa ma simt bine de cat de bun/buna sunt.
La anu' pe vremea asta, nici n-o sa mai stiu ce s-a intamplat, pe 30 octombrie 2015, dar, acum, imi storc lacrimile si imi smulg parul din cap, ca sa vezi ca iti impartasesc durerea, aici, pe loc, ca, pana pe 30 octombrie 2016, o veni alta nenorocire si de-abia astept sa empatizez si atunci.
Dar, deocamdata, tu esti batranica pe care e musai sa o trec strada!
Cum? Batranica nu vrea sa fie trecuta strada? Atunci ii pun pistolul, pardon, empatia la tampla si tot o trec.
Cum? Pe trotoarul celalalt, e posibil sa se prabuseasca o cladire peste batranica? E un canal in care poate sa cada? Nu conteaza! Eu mi-am facut datoria de cetatean si de om! Sunt vertical/a! La noapte, in aceeasi pozitie verticala, ma voi odihni perfect stiind ca am facut o fapta buna".
Cam asta este mentaliatea respectiva. Degeaba le spun cei indurerati ca ar vrea sa-si planga mortul in liniste, daca asta se poate numi liniste.
Degeaba le spun: “Nu-mi aduci tu copilul inapoi! Nici presedintele tarii, nici prim-ministrul, nici chiar preafericitul, prea preocupat sa fie preafericit. Eu sunt... preanefericit! Mi-am pierdut baiatul sau fata si numai cand vei fi - fereasca-te Dumnezeu! - in situatia asta, vei afla ca nu e o diferenta prea mare intre durerea crunta a arsurii de piele si cea a arsurii de suflet!
Nu te mai infrupta din durerea mea! Nu mai face audienta din ea!
Mai devreme sau mai tarziu, vei ramane fara mama, fara tata, fara cineva cumplit de drag. Pastreaza-ti lacrimile pentru atunci! Suferinta vine negresit si, de multe ori, iata, pe neasteptate.
Si inmormantarea este un eveniment privat. Asa cum nu te duci neinvitat la botezul, la aniversarea, la nunta cuiva, asa cum nu te duci daca nu te-a invitat cineva la masa, tot asa, nu veni nici la inmormantare!
In goana ta de a-ti arata empatia, vezi ca imi incalci drepturile, imi intri cu noroi pe picioare in casa sufletului.
Te rog nu te intrece in suferinta cu mine! Da-mi voie sa cred ca e imposibil sa te doara mai mult decat ma doare pe mine si sa mai cred ca nu ne pot intelege decat cei care, la fel ca si noi, isi duc copiii la groapa. Pe ei ii credem! Sunt(em) in aceeasi situatie. Suferinta lor este la fel de autentica precum a noastra.
Daca ma respecti - cum pretinzi - daca imi respecti si durerea - cum, la fel, pretinzi - atunci fii decent si discret!"
S-a ajuns cu empatia pana acolo incat si... ceremonia de investire in functie a unui subprefect sa inceapa cu un moment de reculegere in memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Aste este o noua... tendinta: daca nu-ti smulgi parul din cap, daca nu pastrezi un moment de reculegere, inainte de a te aseza, de exemplu, pe scaunul din autobuz, esti, clar, un nemernic, un suflet de piatra.
Esti controlat la empatie precum vegheau activistii nord-coreeni daca plang sau nu cetatenii moartea lui Kim Jong-il. Este exact aceeasi mentaliate, de politie a empatiei.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML