Cowboy de asfalt pe taramul fagaduintei
asphalt cowboysandreas schubertmunca in gemaniacamionagii germania
Pentru cineva nascut intr-o tara saraca sau intr-una saracita din cauza felului in care este administrata, Germania apare precum pamantul fagaduintei, unde casele au, pe langa robinetele de apa calda si rece, unul de lapte si altul de miere.
Asa ca nu este de mirare ca majoritatea refugiatilor/imigrantilor vor sa ajunga in Republica Federala. Unde mai pui ca aceasta a declarat cat se poate de fatis ca are nevoie de mana de lucru.
Se pare ca este vorba despre ideala situatie win-win, in care toata lumea (mai cu seama cea germana) are de castigat.
Din pacate, pentru "neamtul de rand", lucrurile nu sunt tocmai roz. El s-a nascut acolo, cu autostrazi (initial, fara limita de viteza), cu orase curate, cu nivel de trai ridicat.
Dincolo de observarea directa, va puteti face o idee despre cum se raporteaza "neamtul de rand" la tara sa, de fapt, mai degraba la landul sau si la celelalte si cat de (ne)multumit este de felul in care este guvernat, din serialul "reality", numit inspirat "Asphalt Cowboys".
Cowboii de asfalt sunt soferii de autotrenuri care parcurg Germania si Europa in lung si-n lat, care muncesc pe rupte si care se confrunta cu o concurenta neloiala din partea firmelor de transport din Estul Europei, care, desigur, au voie sa transporte marfuri din tarile lor sau din altele in Germania, dar nu si in interiorul granitelor acesteia, de exemplu de la Hamburg la Munchen.
De remarcat, in primul rand, ca din multele personaje reale, numai doi conduc camioane marca autohtona, adica Mercedes Actros. Asa cum romanii ridica in slavi - de foarte multe ori, in mod cu totul nejustificat - aproape orice este german, majoritatea camionagiilor din film ridica in slavi orice este facut din otel suedez, are opt cilindri in V si se cheama Scania.
De departe, cel mai simpatic personaj al serialului este bavarezul din Tegernsee, Andreas Schubert (foto), in varsta de 39 ani.
Pentru el, orice camion care nu este proiectat/fabricat la Sodertalje (orasul unde-si are sediul Scania, parte a concernului Volkswagen), nu este alceva decat un amarat de vehicul utilitar. Pana si pe ochelarii de soare ai soferului, tot Scania scrie si probabil ca marca suedeza i-a intrat si-n ADN.
Andreas este de parere ca niciun ministru de-al lor nu a fost priceput la transporturi si ca toti castiga multi bani fara sa faca nimic si se plange si ca trebuie sa-i plateasca taxe Angelei Merkel...
Mai mult decat atat, neamtul darama esafodasul oricarui roman care baleste dupa "ordinea si disciplina germane" spunand ca, da, "in Suedia, transportul este bine organizat, nu ca acasa, in Germania..."
Omul munceste de dimineata pana seara. Camionul suedez ("incaltat" cu pneuri frantuzesti), cu motor de 620 de cai putere ii este mai drag decat propria casa. Il spala si il rasfata ca pe o fiinta. Intrucat cabina este biroul lui, a tapitat-o in piele alcantara.
Se urca in ea ca-ntr-un templu, numai dupa ce se descalta, lasandu-si pantofii pe prima treapta a "scaritei".
La inceputul carierei, italienii il aduceau in pragul atacului cerebral. Ii spuneau sa vina urgent, ca e zor mare si, cand ajungea la destinatie, il lasau sa astepte cu orele. Intre timp, s-a obisnuit cu... "sistemul", asa ca isi umple timpul spaland camionul, care este oricum impecabil, sau mergand spre/pe plajele pe care le adora.
Ii critica pe italieni si pentru ca nu se pricep la deszapezit, nici macar cand stiu sigur ca va ninge si ca inchid autostrazile, chiar daca ninsoarea nu este abundenta.
Cu toate acestea, este vrajit de gustul de salami Romagnolo, la care italienii ii fac cadou o sticla de vin. Spune ca ii place sa cumpere mancare din Italia, pentru ca totul este foarte proaspat.
Un alt cowboy de asfalt este Marten Nottelmann. Conduce tot un Scania si, ulterior, un Volvo. Pe unul dintre drumurile lungi pe care le strabate, un fel de dubita condusa de un polonez ii loveste una dintre oglinzi.
Din nou, se duce un cliseu. Neamtul este dispus sa nu cheme politia, daca polonezul ii da bani pe loc pentru oglinda. Se tocmesc si Marten primeste numai 50 de euro, in loc de suta pe care o spera.
Un alt bavarez, Mike Cohnen, ajunge in Berlin si, desi felul in care niste muncitori lucreaza sa astupe o groapa facuta probabil pentru a repara o teava, pare a fi impecabil, carcotasul zambeste superior si isi exprima nemultumirea fata de cum sunt executate lucrarile in capitala federala, dar, ulterior, lauda carnatii si sosurile “comuniste” pe care le mai gaseste in Germania de Est.
Piet Hackmann este tot din Bavaria si, in ciuda altui cliseu - cum ca nemtii nu sunt interesati sa dea sau sa primeasca atentii - primeste cu bratele deschise o lada de bere de la Paulaner, direct de la fabrica.
Florian Steinhauser are o misiune mai grea: trece Canalul Manecii si, inainte de a-si parca "tirul" in tren, trebuie sa se asigure ca, in camionul sau, nu s-au... infiltrat imigranti. Ca sa fie pe placul vamesilor francezi, se supune voluntar unui control de emisii de... dioxid de carbon.
Nu este vorba catusi de putin despre norme de poluare ci de controlul de emisii de dioxid de carbon al remorcii. Daca dispozitivele introduse in aceasta depisteaza dioxid de carbon, inseamna ca acolo respira cineva, oricat de bine ascuns ar fi...
Printre zdrahonii de mai sus, isi face loc si o femeie, Monika Mast. Nu e usor sa faci o meserie considerata barbateasca, dar tipa se achita cu brio sarcini. Dar, asa cum patesc si colegii ei, lucrurile nu merg tot timpul ca pe... roate.
Pe langa accidentele tot mai numeroase, au loc intarzieri din cauza clientilor. De exemplu, in Austria, Monika a trebuit sa astepte sase ore macaraua speciala care sa-i ia povara de pe umeri si de pe platforma.
Asadar, un film cu si despre nemti obisnuiti, intr-o tara in care, in ciuda gradului de dezvoltare, nu intinzi mana si ai si cules un covrig din coada unui caine...
Sursa foto: Dmax.de
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML