Tensiuni intre Iohannis si Orban. Surse: Premierul refuza sa demisioneze
alegeri 2020alegeri anticipatealegeri parlamentareklaus iohannisludovic orban
Premierul Ludovic Orban a fost chemat, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu presedintele Klaus Iohannis. Una dintre temele pe care cei doi oficiali le vor aborda o reprezinta alegerile anticipate. Surse guvernamentale vorbesc despre o tensiune intre Orban si Iohannis, generata de refuzul premierului de a demisiona.
Presedintele are programate mai multe intalniri miercuri, la Palatul Cotroceni. Lucian Bode, ministrul Transporturilor, ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, vicepremierul Raluca Turcan si prim-ministrul Ludovic Orban sunt oficialii din Guvern care vor sta astazi de vorba cu presedintele.
Discutiile dintre presedinte si premier vor atinge, cel mai probabil, si tema sensibila a alegerilor anticipate. Dupa ce, saptamana trecuta, cei doi au anuntat ca
au hotarat declansarea alegerilor anticipate, surse guvernamentale vorbesc acum despre o tensiune intre presedinte si premier.
"O spun clar, presedintele Romaniei si cu mine am hotarat ca cel mai bine pentru Romania este sa declansam alegeri anticipate”, spunea Orban saptamana trecuta.
Tot atunci, Orban a fost intrebat daca va demisiona pentru a incepe procedura pentru declansarea anticipatelor. El a spus ca "Exista doua solutii de declansare a procedurii, in functie de evolutia evenimentelor vom opta pentru una din cele doua solutii. As prefera sa nu intram acum in discutii tactice".
Si presedintele Klaus Iohannis a fost intrebat daca ii va cere demisia lui Orban. Presedintele a spus ca "e nevoie ca Guvernul sa fie demis sau sa se retraga si dupa aceea e nevoie de doua incercari nereusite pentru formarea unui nou Guvern. Tehnic si demisia e o metoda prin care se poate initializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta si cu premierul si cu altii. Chiar maine voi avea o discutie cu premierul Ludovic Orban aici. Orban isi doreste alegeri anticipate, asa cum imi doresc si eu”.
De asemenea, presedintele a fost intrebat si daca i-ar oferi garantia lui Orban ca tot el va fi desemnat premier, dupa alegerile anticipate. "O intrebare ciudata. Pot sa va spun ca sunt foarte multumit de felul in care Ludovic Orban isi face treaba ca premier. In continuare eu cred ca Ludovic Orban este cea mai buna solutie de premier, fie premier plin, fie interimar. Nu cunosc ca ar exista o astfel de discutie si nu cred ca ar avea sens o astfel de preocupare. Sunt foarte multumit si imi doresc sa continue Ludovic Orban”, a raspuns presedintele.
Surse: premierul refuza sa isi dea demisia
Situatia pare sa se complicat intre timp. Mai exact, premierul Ludovic Orban ar refuza sa demisioneze din functie, desi Partidul National Liberal si-a exprimat dorinta de a declansa alegeri anticipate. De altfel, premierul Ludovic Orban a declarat, pe 5 ianuarie, ca e nevoie de alegeri anticipate in Romania, pentru ca "este foarte dificil, cu actualul Parlament, sa se adopte legi care sa fie legile asteptate de oameni”.
In aceeasi ordine de idei, si europarlamentarul Rares Bogdan a spus ca, in luna februarie, Orban isi va da demisia, pentru a putea fi declansate alegerile anticipate.
E posibil ca presedintele sa adopte astazi o atitudine ferma si sa ii ceara demisia premierului.
Citeste si: