Atunci cand alegi sa incepi o cariera in domeniul imobiliar, este cert ca ai o oarecare privire de ansamblu despre ce presupune munca de teren, procesul de negociere si, bineinteles, avantajele in vanzari, materializate prin comisioanele de vanzare.
Desigur ca nimeni nu s-a nascut invatat, asa ca mereu sunt lucruri pe care trebuie sa le perfectionezi, insusesti mai bine sau, de ce nu, sa le inveti chiar de la zero. Acest aspect nu ar trebui sa te sperie, intrucat orice cariera de durata presupune formare continua.
Din fericire, exista cateva „reguli de aur” in profesia de agent imobiliar. Daca le respecti si tii mereu cont de ele, iti vor asigura succesul si se vor contura in comisioane bine-meritate.
Asertivitatea este calitatea de a fi sigur pe sine si de a avea incredere in proprile argumente si opinii, fara a afisa un comportament agresiv. In domeniul psihologiei si psihoterapiei, asertivitatea este un mod de comunicare si o abilitate care poate fi invatata.
Asadar, daca esti chemat, spre exemplu, sa prezinti o locuinta sau un spatiu de birouri imobiliare bucuresti, primul pas este sa te documentezi foarte bine cu privire la toate avantajele sau dezavantajele imobilului. Acest lucru te va face sigur pe tine, pregatit pentru toate intrebarile neprevazute si incomode. Cunostintele si intuitia te vor ghida, chiar si in fata unui client mai pretentios, care cauta portite sa intoarca situatia in favoarea bugetului sau.
Comunicarea asertiva este cu siguranta comunicarea eficienta atat in relatiile profesionale, cat si in viata de zi cu zi. Odata ce stii care sunt mijloacele de comunicare eficiente in functie de context si partener la discutie, urmeaza sa pui in aplicare diverse tehnici si abilitati de comunicare, cum ar fi:
- acorda atentie limbajului corporal – limbajul non-verbal poate face diferenta intre o comunicare reusita si un esec. Ca agent imobiliar, tu reprezinti clientul (persoana fizica sau dezvoltator imobiliar), iar postura si gesturile in prezentarea argumentelor pentru incheierea unei tranzactii pot fi uneori acele puncte forte care contribuie la atingerea obiectivului propus;
- impartaseste experiente si povesti – construieste-ti un discurs viu, bazat pe experientele pe care le-ai avut de-a lungul timpului, dar nu exagera prea tare cu asta;
- asculta, repeta si pune intrebari – nu vorbi mai mult decat potentialul client. Ascultarea activa este importanta pentru a sti pe ce informatii sa pui accent si ce intrebari sa pui si tu, la randul tau;
- fii concis, pragmatic si implicat – construieste mesaje simple, concise, practice si coerente; arata-i interlocutorului ca esti implicat in conversatie si ca iti pasa de cel din fata ta. Negociaza concentrandu-te pe nevoile potentialului client;
- comunica in forme variate – dezvolta-ti abilitatile de comunicare scrisa, verbala, non-verbala, vizuala, astfel incat mesajul tau sa imbrace forme variate care sa ajunga la profiluri diferite de clienti.
Social media a luat o amploare colosala, motiv pentru care este important ca in calitate de agent imobiliar sa fii reperat cu usurinta de clienti si sa le creezi sentimentul de confort si cunoastere la momentul primei intalniri.
In acest sens, folosirea retelelor sociale profesionale, te ajuta nu doar sa iti construiesti un profil profesional impecabil, ci si sa te conectezi mai bine cu oamenii. Este important sa te asiguri ca ai o identitate foarte bine conturata: logo, identitatea vizuala a brandului pe care il reprezinti, poza reprezentativa, date personale de contact si postari relevante pentru activitatea pe care o desfasori.
In faza depasirii obiectiilor clientilor, incearca sa nu utilizezi cuvantul „nu” sau expresii negative. Acest fapt poate conduce la o continuare si o exacerbare a atitudinii negative, de impotrivire, din partea clientului.
Utilizarea lui „Da, dar….” permite formularea opiniei proprii fara a nega opinia clientului. Acest mod de abordare permite trei secvente posibile, respectiv poate avea semnificatie de „da”, „poate” sau „nu”, continuandu-se oricand pe directia de comunicare dorita.
Sursa foto: Shutterstock
Ultimele NOUTATI
Cat castiga un IT-ist in Romania, chiar daca n-are facultate? Salariu dublu fata de media nationala
Inca astepti sa se prabuseasca piata imobiliara sa-ti cumperi un apartament? Gresit!
Partenerii nostri
Adaosuri variabile la salariu. Se vor inregistra in Revisal?
INS: Pensia medie lunara a crescut cu 6,4% in trimestrul III, ajugand la 2.582 lei
Angajarea persoanelor cu handicap. MASURI incepand cu luna ianuarie 2025
Casare partiala mijloc fix: Studiu de caz privind tratamentul contabil si fiscal
Declaratia unica: Din 2025, avem un Formular inteligent pentru Declaratia 212
Te-ar putea interesa si