Statul ia masuri pentru combaterea erodarii bazei de impozitare si transferul profiturilor
baza de impozitareerodare profit
Romania se va alatura tarilor si jurisdictiilor care lucreaza cu OECD si cu membrii G 20 la dezvoltarea standardelor Proiectului BEPS (Erodarea bazei de impozitare si transferul profiturilor) si la monitorizarea implementarii acestui pachet, care urmeaza sa fie aplicat si in tara noastra.
Guvernul a aprobat, astazi, printr-un proiect de lege, aderarea Romaniei ca asociat la Forumul de implementare a Proiectului BEPS, ceea ce-i va permite participarea la realizarea masurilor privind combaterea erodarii bazei de impozitare si transferul profiturilor, precum si implementarea acestora pe teritoriul national.
Potrivit Guvernului, experienta acestui forum va adauga valoare si implementarii recomandarilor Uniunii Europene, in contextul elaborarii propunerii de Directiva a Consiliului privind stabilirea normelor impotriva practicilor de evitare a obligatiilor fiscale, care afecteaza direct functionarea pietei interne.
In contextul cresterii mobilitatii capitalurilor si activelor necorporale, al noilor modele de afaceri (economia digitala), in februarie 2013, OECD a intocmit o analiza-diagnostic privind aspectele care genereaza erodarea bazei fiscale si impartirea profiturilor, finalizata prin prezentarea raportului "Addressing Base Erosion and Profit Shifting".
Aceasta analiza a fost urmata, in iulie 2013, de un plan de 15 actiuni intitulat "Action Plan on Base Erosion and Profit Schifting", care isi propune sa reformeze principiile fiscalitatii in domeniul impozitelor directe.
Planul BEPS include recomandari pentru modificari legislative, atat in plan national, cat si a prevederilor internationale, in scopul de a contracara situatiile care apar ca urmare a utilizarii neconcordantelor legislative din sistemele fiscale nationale ale statelor in care acestea isi extind activitatile.
Prin urmare, acest plan va genera modificari ale Modelului OECD de conventie de evitare a dublei impuneri, ale Ghidurilor Preturilor de Transfer, precum si ale sistemelor fiscale nationale.
Obiectivul este solutionarea, intr-o proportie cat mai mare, a dublei impozitari si la imbunatatirea mecanismelor de solutionare a cazurilor de dubla impozitare. Masura nu propune modificarea cotelor de impozitare, ci modalitatea de atribuire/alocare a profiturilor (bazei impozabile) intre jurisdictii.
O alta componenta a Planului de actiuni BEPS este intensificarea schimbului de informatii printr-o crestere a transparentei si raportarii de informatii de catre contribuabili catre autoritati fiscale, precum si intre autoritatile fiscale ale diverselor state. Aceasta componenta a Planului este in concordanta cu propunerea de modificare a Directivei privind schimbul de informatii, cu scopul de a extinde schimbul automat de informatii pentru acordurile de pret in avans si solutiile fiscale.
De asemenea, actiunile BEPS vizeaza si modificari in domeniul preturilor de transfer, aceasta arie fiind printre prioritatile autoritatilor fiscale din Romania in cadrul controalelor efectuate.