Rompetrol s-a imprumutat de 200 de milioane de dolari de la UniCredit
rompetrolimprumutkazmunaygazproduse petroliere
Grupul Rompetrol a obtinut un imprumut sindicalizat in valoare de 200 milioane de dolari pe o perioada de cinci ani. Aceasta facilitate reprezinta primul imprumut sindicalizat al Rompetrol din ultimii ani, dupa ce KazMunayGas, proprietarul grupului, a obtinut un credit de un miliard de dolari in 2011.
Rompetrol Group a obtinut un imprumut sindicalizat in valoare de 200 milioane de dolari, pe termen de cinci ani, se arata intr-un comunicat al KazMunayGas, care a garantat imprumutul.
In 2011, KazMunayGas s-a imprumutat de 1 mld. de euro
Creditul a fost pregatit de KazMunayGas si Rompetrol Group, iar grupul bancar italian UniCredit a coordonat aceasta tranzactie.
Principalii subscriitori (bookrunners) ai creditului Rompetrol au fost UniCredit Bank Austria AG, Citibank, JP Morgan si The Royal Bank of Scotland.
Aceasta facilitate reprezinta primul imprumut sindicalizat al Rompetrol din ultimii ani, dupa ce KazMunayGas a obtinut un credit de un miliard de dolari in 2011. Tranzactia reprezinta, de asemenea, primul imprumut sindicalizat din acest an pentru o companie care se imprumuta din Romania.
Rompetrol Downstream are 760 de benzinarii
Grupul Rompetrol, cu activitati in domeniul rafinarii, distributiei si tradingului de petrol si produse petroliere, este controlat de compania kazaha de stat KazMunaiGaz si are o cota de 25% pe piata carburantilor din Romania, potrivit propriilor estimari.
Rompetrol Downstream opereaza la nivel national peste 760 de puncte de distributie carburanti (statii proprii, statii Partener, statii Rompetrol Express, baze interne de 9 si 20 de metri cubi). Din acestea, 450 sunt statii de distributie carburanti, cota de piata a companiei fiind de aproximativ 16%.
800 de milioane de dolari pentru modernizarea rafinariei
De asemenea, KazMunaiGas a anuntat anul trecut ca a investit 800 milioane de dolari in modernizarea Rompetrol si ca intentioneaza sa finalizeze modernizarea rafinariei pana in 2012.