Referendumul pentru redefinirea familiei costa 163,712 milioane de lei. Cum se va desfasura consultarea
referendum familiebuget referendumdesfasurare referendummasuri referendummodificare constitutie
Guvernul a adoptat, ieri, actele normative necesare bunei organizari a Referendumului pentru revizuirea Constitutiei.
Referendumul pentru revizuirea Constitutiei in forma adoptata de Parlament se va desfasura pe parcursul a doua zile, 6 si 7 octombrie 2018, intre orele 7.00-21.00, pentru a asigura o consultare cat mai larga a romanilor cu drept de vot.
Executivul a adoptat OUG pentru modificarea si completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, precum si pentru unele masuri pentru buna organizare si desfasurare a referendumului national pentru revizuirea Constitutiei, precum si Hotararile privind aprobarea Programului calendaristic al referendumului si pentru stabilirea masurilor tehnico-organizatorice, a bugetului si a cheltuielilor necesare pentru buna organizare si desfasurare a referendumului national pentru revizuirea Constitutiei din 6 si 7 octombrie 2018
OUG contine masuri organizatorice de natura sa asigure integritatea procesului de votare.
Prin OUG, se urmareste remedierea lacunelor semnalate in cazul organizarii referendumului, prin utilizarea solutiilor legislative instituite de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor, precum si pentru organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente.
Potrivit actului normativ adoptat, intrebarea adresata alegatorilor la referendumul pentru revizuirea Constitutiei va fi Sunteti de acord cu Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei in forma adoptata de Parlament?, intrebare la care alegatorii trebuie sa raspunda da sau nu.
De asemenea, avand in vedere timpul scurt ramas pana la votare, actul normativ stabileste folosirea dimensiunilor buletinului de vot si ale textului acestuia de o maniera identica cu cea utilizata la referendumurile anterioare.
Regia Autonoma Monitorul Oficial va prezenta macheta buletinului de vot pentru bun de tipar in cel mult 48 de ore de la data intrarii in vigoare a ordonantei.
Imprimarea buletinelor de vot se va face de catre Regia Autonoma Monitorul Oficial, confectionarea stampilelor cu mentiunea votat va fi realizata de catre Regia Autonoma Monetaria Statului, iar confectionarea timbrelor autocolante de catre Compania Nationala Imprimeria Nationala - S.A.. Aceste solutii legislative au fost utilizate si cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014.
Pentru efectuarea cheltuielilor necesare pentru buna organizare si desfasurare a referendumului national pentru revizuirea Constitutiei, se suplimenteaza bugetul Ministerului Afacerilor Interne, al Autoritatii Electorale Permanente, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, al Ministerului Afacerilor Externe, precum si al Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul National de Statistica din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2018.
Suma alocata pentru organizarea referendumului este de 163,712 milioane de lei.
La referendumul national, pentru alegatorii care se afla in strainatate in ziua votarii se vor organiza sectii de votare pe langa misiunile diplomatice, oficiile consulare, sectiile consulare (daca acestea functioneaza in locatii diferite) si institutele culturale din strainatate.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe va putea organiza, cu acordul autoritatilor din tara respectiva, sectii de votare si in afara sectiilor de votare mentionate.
Totodata, se creeaza cadrul legal prin care referendumul national privind revizuirea Constitutiei sa se poata organiza in acelasi timp cu referendumul cu privire la o problema de interes local, astfel incat organizarea de catre autoritatile administratiei publice locale a unui referendum local sa nu afecteze buna desfasurare a referendumului national.
In conformitate cu actele normative aprobate de Guvern, se vor constitui comisii tehnice, la nivel central si local, din care vor face parte reprezentanti ai institutiilor implicate in organizarea referendumului national cu rolul de a coordona si urmari indeplinirea sarcinilor care revin ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si institutiilor prefectului.
Ministerul Afacerilor Interne dispune masuri pentru mentinerea si asigurarea ordinii si linistii publice in localitatile tarii, pe intreaga perioada de organizare a referendumului national pentru revizuirea Constitutiei.
Autoritatile administratiei publice centrale si locale iau masurile necesare pentru a pune la dispozitia primarilor spatii in vederea organizarii de sectii de votare, precum si pentru sprijinirea cu personal a operatiunilor tehnice la sectiile de votare.
Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Autoritatii Electorale Permanente, va organiza instruirea prefectilor si a subprefectilor cu privire la organizarea si desfasurarea referendumului national pentru revizuirea Constitutiei.
Prefectii vor stabili graficul de distribuire a buletinelor de vot, precum si a celorlalte materiale necesare desfasurarii procesului electoral.
Pentru reducerea cheltuielilor necesare in vederea desfasurarii procesului electoral, primarii vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare si aflate in stare buna.
Acolo unde bunurile materiale necesare dotarii materiale corespunzatoare a sectiilor de votare nu se pot recupera, se vor achizitiona unele noi de catre institutiile prefectului, in limita sumelor repartizate.
Foto: pexels.com