RCS&RDS a pierdut licitatiile prin care voia sa cumpere energie electrica de la propriile sale firme
telecomenergiefurnizor energielicitatieparcuri fotovoltaicercs rdsdigi
Operatorul telecom RCS&RDS a pierdut cele trei licitatii prin care intentiona sa cumpere energie prin firma-mama de la trei companii care detin parcuri fotovoltaice, controlate de operatorul telecom. La licitatie s-a prezentat un furnizor din Cluj, cu o oferta mai buna decat a gigantului telecom, castigand licitatia. Tranzactia s-a facut pe OPCOM, pe piata centralizata a contractelor bilaterale-licitatie extinsa.
Delalina SRL, societate detinuta de RCS&RDS, a initiat o oferta de vanzare de energie electrica, in total 608 MWh, la o putere de 1 MW, pentru energie livrata in varf, in perioada 8 mai-30 iunie, la pretul de 295 de lei/ MWh. Grupul mama, RCS&RDS, a initiat o oferta de cumparare, de raspuns la cea a Delalina, dar nu a castigat contractul. Energia a fost atribuita firmei Nova Power&Gas SRL, care a ofertat 302 lei, in conditiile in care RCS&RDS oferise un pret identic cu cel cerut de Delalina, 295 de lei. Nova Power&Gas SRL este un furnizor din Cluj, controlat de o companie germana, Wind Emea Gmbh.
Acelasi lucru sa intamplat si in cazul altor doua licitatii, unde gigantul telecom nu a reusit sa cumpere energie electrica pe care au scos-o la vanzare, pe platforma, chiar propriile sale firme.
Este vorba despre platforma Energiafoto SRL, a scos la vanzare energie, pentru aceeasi perioada, dar o cantitate mai mare, 2.432 MWh, tot energie de varf,dar la o putere mai mare, 4 MW, la acelasi pret, 295 de lei. RCS a venit si ea cu oferta la acest pret, dar tot Nova Power&Gas SRL a castigat, venind cu un pret mai mare. Tranzactia s-a incheiat la pretul de 303 lei.
O alte companie controlata de RCS&RDS, Novitas Electro, a scos la vanzare, in aceeasi zi, energie pentru aceeasi perioada 8 mai-30 iunie. Pretul din oferta de vanzare a fost acelasi, 295 de lei/MWh, pentru intervalul de varf (06-22), iar cantitatea ofertata a fost de 1.216 MWh, adica 2 MW putere orara pentru acel interval. Situatia a fost identica cu cele de mai sus: firma mama RCS&RDS a depus oferta de raspuns, incercand sa cumpere energia cu acelasi pret, dar aceeasi Nova Power&Gas SRL a venit cu un pret mai mare, iar tranzactia s-a incheiat la pretul de 302 lei.
Cele trei firme controlate de RCS&RDS opereaza parcuri fotovoltaice si nu au putut vinde energia prin contracte directe pentru ca, cel putin unele, detin capacitati instalate de peste 3 MW, caz in care toate tranzactiile trebuie sa se faca pe bursa.
RCS&RDS avea nevoie de energie fie pentru propriul consum al retelelor de comunicatii pe care le opereaza, fiind, de departe, cel mai mare operator e comunicatii fixe din tara, fie pentru serviciul sau de furnizare a energiei electrice la clientii finali, Digi Energy. Compania avea 106.000 de clienti la finalul anului trecut, in majoritate clienti casnici.
RCS & RDS este un operator de servicii de telecomunicatii din Romania, infiintat in anul 1994.
Compania Romanian Cable Sistem (RCS) a cunoscut o dezvoltare rapida pe piata din Romania, primii pasi concretizandu-se prin achizitionarea mai multor retele de comunicatii din tara. Deja in anul 1996 se realizeaza consolidarea Grupului RCS, iar acesta incepe sa se extinda tot mai mult prin achizitii.
Compania RCS & RDS este prezenta inca din anul 1998 in Ungaria si incepand cu anul 1999 in Slovacia oferind in acest moment servicii de televiziune prin cablu, Internet si telefonie fixa insa aici a vandut Digi Slovacia gigantului Deutsche Telekom in mai 2013. In prezent (august 2015), RCS & RDS are operatiuni in Ungaria, Spania si in Italia.
Principalul actionar este Cable Communications Systems din Olanda, cu 94,15%, al carui actionar majoritar este omul de afaceri Zoltan Teszari.
In 2017, gigantul telecom a avut o cifra de afaceri de 916 milioane de euro si un profit, in 2016, de 263,3 milioane de euro.
Citeste si:
Tensiuni intre Liviu Dragnea si Palatul Victoria. Viorica Dancila: Voi vota la referendumul convocat de Iohannis
Sursa foto: pexels.com