Razvan Cuc schimba regulile in TRANSPORTURI: Masuri mai dure pentru TIR-uri
tirtransporturitransport marfaministerul transporturilorrazvan cucialomitaaccident rutier
Dupa tragedia rutiera de sambata dimineata de la Ialomita, produsa intre Slobozia si Urziceni, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a anuntat ca institutia pe care o conduce are in vedere mai multe masuri urgente, care se impun pentru transportatorii de marfa, astfel incat acestia sa nu mai puna in pericol vietile celorlalti participanti la trafic.
Dupa tragedia de la Ialomita, in care 10 persoane si-au pierdut viata si alte sapte se afla sub supraveghere medicala, ministerul Transporturilor transmite ca va lua masuri de urgenta.
Conform informatiilor aparute pana in prezent, se pare ca soferul unui TIR ar fi adormit la volan, intrand frontal intr-un microbuz catre transporta mai multi oameni catre locurile de munca din Bucuresti.
Razvan Cuc a relatat informatiile pe care le are pana in acest moment, cu privire la starea conducatorului de TIR, dar si despre drumul pe care s-a produs cumplitul accident.
"Inainte sa se produca impactul, la 4:45, am fost informat de Politie, soferul a oprit cu 3 km inainte de producerea acestui accident pentru a-si achizitiona o cafea la popasul din localitatea Malu. Deci, pana nu se va termina ancheta, nu vreau sa ma antepronunt, dar nu cred ca a fost oboseala in cazul acestui incident.
Vedem ce va spune si Politia. In acest moment, tahograful de la tir a fost recuperat, este intr-o stare destul de avariata, avem expertii de la ISCTR, RAR cat si expertii de la firma producatoare a tahografului care incearca sa identifice datele, sa vedem exact si viteza de deplasare cu care s-a incadrat in aceasta curba soferul de tir inainte sa se produca accidentul. Drumul era marcat corespunzator si semnalizat deci nu a fost o problema legata de partea de elemente de siguranta a drumului", a spus Razvan Cuc.
In acest context, Razvan Cuc a transmis ca a convocat mai multe institutii importante carora le-a solicitat analize si decizii care sa previna astfel de tragedii pe drumurile publice din Romania.
Control la tahografe
"Am convocat la Ministerul Transporturilor Politia Romana, in special Brigada Rutiera, cat si experti de la Registrul Auto Roman, ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Control in Transportul Rutier, n.r.) si Autoritatea Rutiera Romana. Le-am solicitat si am luat cateva decizii cu privire la implementarea unor masuri suplimentare fata de reglementarile care exista in momentul de fata pe partea de control pentru tahografe si controlul care se exercita asupra tir-urilor si masinilor care transporta marfa.
Am stabilit ca, in perioada imediat urmatoare, de luni, sa se formeze un grup mixt intre ISCTR si Politia Rutiera care va avea ca principal atribuit controlul tahografelor. Va fi facut un plan general. In dimineata in care se va stabili unde se vor face controalele acolo, se va pleca.
Nu se va sti de catre absolut nimeni decat in ziua in care se va pleca pe traseele respective pentru a se face controalele care sa verifice daca soferii respecta timpii. Aceste lucruri au existat si pana in prezent. S-au aplicat sanctiuni foarte mari dar vrem sa intensificam aceste controale", a afirmat sambata ministrul Transporturilor.
Dispozitive pentru scanarea retinei
De asemenea, oficialul de la Transporturi a anuntat si introducerea dispozitivelor pentru scanarea retinei.
"M-am consultat cu George Dinca, directorul de la RAR. Luni vom forma un grup de lucru si in regim de urgenta voi emite un ordin de ministru prin care vom introduce dispozitive pentru scanarea retinei. Exista astfel de dispozitive pe piata, care au ca principal scop identificarea oboselii pentru soferii care conduc aceste tiruri si sunt, totodata niste dispozitive care avertizeaza sonor in momentul in care se depaseste banda pe care se deplaseaza TIR-ul in mod normal.
Sunt masuri de siguranta care trebuie introduse suplimentar. Probabil modelele noi de masini sunt prevazute cu astfel de sisteme dar sunt acele masini mai vechi in exploatare care trebuie sa beneficieze de aceleasi sisteme si elemente de siguranta pentru ca soferul sa fie avertizat", a explicat Razvan Cuc.