Parlamentarii nu renunta la pensiile speciale. Proiectul, care trebuia votat azi, a fost scos de pe ordinea de zi
pensii specialepensii speciale parlamentarieliminarea pensiilor specialeusrproiect de legeimpozitarea pensiilor speciale
Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului trebuia sa se intruneasca joi, de la 13:00, pentru a vota la propunerea USR eliminarea pensiilor speciale pentru senatori si deputati, dupa ce, miercuri, Camera Deputatilor a adoptat impozitarea tuturor pensiilor speciale cu pana la 85%. Joi dimineata, insa, conducerea celor doua Camere a scos de pe ordinea de zi proiectul care ar fi lasat fara pensii speciale alesii neamului din Parlament.
''Este un vot important, pe care USR il asteapta de aproape trei ani de zile, de cand a fost depus proiectul, si este un pas esential spre restabilirea echilibrului si a corectitudinii in sistemul de pensii, astfel incat sa nu mai existe categorii privilegiate, care primesc cu mult peste cat au contribuit. Votul de joi va arata adevaratele intentii ale partidelor pe subiectul pensiilor speciale”, se arata intr-un comunicat de presa al USR.
Proiectul a fost insa scos joi dimineata de pe ordinea de zi de conducerea celor doua Camere ale Parlamentului, astfel ca, Plenul Parlamentului va vota din nou impozitarea pensiilor speciale cu pana la 85%, adoptat deja in sedinta de miercuri a Camerei Deputatilor, iar astfel pensiile parlamentarilor vor putea fi impozitate, insa nu eliminate.
Conform proiectului adoptat miercuri de deputati, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor si ale magistratilor, vor fi impozitate cu 85% daca sunt mai mari de 7.000 de lei si cu 10% cele cuprinse intre 2.000 si 7.000 de lei.
Aceluiasi regim de impozitare ar urma sa se supuna si pensiile parlamentarilor. Vorbim de aproximativ 800 de pensii speciale, a caror valoare este cuprinsa intre 2.000 si 13.000 de lei.
Avertisment: Impozitarea pensiilor speciale e neconstitutionala!
Fostul presedinte al Curtii Constitutionale, atrage atentia asupra faptului ca Legea impozitarii pensiilor speciale incalca exigentele constitutionale.