Modificare Cod fiscal: statul vrea sa majoreze accizele la benzina si motorina la nivelul de anul trecut
modificare cod fiscalcrestere accizescumpire carburanti
Potritivit unui proiect privind modificarea Codului fiscal, publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP), statul vrea cresterea accizelor la carburanti.
Pentru mentinerea preturilor produselor petroliere competitive in regiune, se propune revenirea, pentru benzina si motorina, la nivelurile accizelor din 2016, respectiv la benzina cu plumb - 3.022,43 lei/tona, 2.327,27 lei/1.000 de litri; la cea fara plumb - 2.643,39 lei/tona, 2.035,40 lei/1.000 de litri si la motorina - 2.245,11 lei/tona, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.
Conform notei de fundamentare, desi in primul semestru din 2017, consumul de motorina a crescut fata de aceeasi perioada din 2016 cu 253,07 milioane de litri, iar cel de benzina fara plumb cu 58,854 milioane de litri, incasarile s-au diminuat cu 634,348 milioane de lei, respectiv 223,661 milioane.
Motivele principale au fost scaderea, de la 1 ianuarie 2017, a nivelului accizelor prevazut pentru motorina, de la 1.897,08 lei/1000 litri, la 1.518,04 lei/1000 litri, respectiv a nivelului accizelor prevazut pentru benzina fara plumb de la 2.035,4 lei/1000 litri, la 1.656,36 lei/1000 litri, precum si scaderea cu 1% a TVA.
In urma unei analizei efectuate in ce priveste nivelurile accizelor practicate de statele membre UE, MFP a constatat ca Romania are printre cele mai scazute niveluri ale accizelor, aproape de nivelurile minime prevazute de legislatia UE.
Astfel, Romania a ajuns in iulie 2017 sa inregistreze cel mai mic pret al benzinei Euro-95 din Uniunea Europeana (0,997 euro pe litru cu taxe) si al treilea cel mai mic pret pentru motorina (0,977 euro pe litru cu taxe), dupa Luxemburg (0,955 euro pe litru) si Bulgaria (0,961 euro/litru).
In ceea ce priveste pretul benzinei fara taxe, Romania ocupa locul 15 in UE cu un cost al benzinei mult peste tari producatoare de petrol precum Marea Britanie si Olanda.
Astfel, desi diminuarea fiscalitatii a vizat reducerea preturilor de piata ale carburantilor, s-a constatat ca reducerea preconizata a fost atenuata de faptul ca preturile fara taxe ale carburantilor au inregistrat cresteri, astfel incat, in prezent, ponderea taxelor in pretul carburantilor este cea mai redusa din UE, fiind mult sub nivelul mediu inregistrat la nivelul UE.