Mihaela Ungar este noul Director Marketing si Comunicare Corporativa al Grupului Rompetrol
rompetrolmihaela ungargrup rompetroldirector marketing si comunicare corporativacifra de afaceriservicii petroliere
Cu o experienta de peste doua decenii in domeniu, Mihaela Ungar s-a alaturat din luna iulie Grupului Rompetrol, in functia de Grup Director Marketing si Comunicare Corporativa.
Mihaela Ungar s-a alaturat echipei Rompetrol in contextul in care strategia Grupului in urmatorii cinci ani vizeaza dezvoltarea activitatii de retail si dezvoltarea diviziei internationale a KazMunayGas – compania nationala de petrol si si gaze din Kazakhstan si unicul actionar al Grupului Rompetrol.
“Experienta si expertiza Mihaelei Ungar in FMCG (Fast-moving consumer goods) completeaza si sustine intentia Grupului de a trece la o noua etapa a dezvoltarii sale, consolidarea si extinderea activatilor de retail in Romania, dar si in regiune Marii Negre. Cresterea retelei de distributie a carburantilor, o noua imagine a statiilor Rompetrol, corelarea serviciilor si a produselor noastre cu nevoile clientilor, ne vor permite sa devenim cel mai important furnizor de energie vie, prima optiune pentru clientii care isi doresc calitate”, declara Zhanat Tussupbekov, CEO al Grupului Rompetrol.
Mihaela Ungar si-a inceput cariera in 1992, la Colgate - Palmolive, ocupand initial functia de Manager Produs Oral Care Romania, avansand ulterior in pozitii precum Marketing Manager Romania si Republica Moldova, Marketing Manager- Produse de ingrijirea casei - Divizia din America Latina si Marketing Manager Oral Care Professional Products in Filipine. Din 2000, Mihaela Ungar a detinut functia de Director Marketing Romania si Republica Moldova, cu rolul de a crea si implementa strategiile comerciale si de marketing pentru marci precum Colgate, Palmolive, Protex, Lady Speed Stick, Mennen, Ajax si Axion.
Noul director al Departamentului Marketing si Comunicare Corporativa al Grupului Rompetrol a contribuit la infiintarea Consiliului Roman pentru Publicitate (RAC), ce are ca scop dezvoltarea unui mediu de afaceri decent si onest in Romania si incurajarea autoreglemetarii pietei de publicitate. Timp de sase ani, Mihaela Ungar a condus acest organism, care a intrat in European Advertinsing Standards Alliance (EASA) inainte ca Romania sa devina stat membru al Uniuniunii Europene. RAC a incheiat un protocol de colaborare cu Consiliul National al Audiovizualului (CNA) prin care se transpune in practica codul de practica in publicitate.
Grupul Rompetrol este detinut integral de compania nationala de petrol si gaze din Kazahstan – KazMunayGas, fiind prezent in 12 tari si cu majoritatea activelor si operatiunilor in Franta, Romania, Spania si Sud-Estul Europei. TRG este implicat in activitati de rafinare, marketing si trading, dar si in explorare si productie, servicii petroliere, EPCM, transport, etc. TRG intentioneaza sa devina una dintre cele mai importante companii petroliere integrate din Europa, din regiunea Marii Negre si a Marii Mediterane. In 2012, Grupul Rompetrol a inregistrat o cifra de afaceri de 10,8 miliarde USD.