Mai putine biocomponente in benzina
biocarburantipondere benzinapret bezina
Potrivit unei Hotarari de Guvern publicate, astazi, in Monitorul Oficial, de la 1 ianuarie 2014, cota de biocarburanti din benzina comercializata in Romania a scazut la 4,5%, de la 5%.
Masura a fost luata desi calendarul initial legat de amestecul de biocomponente in carburanti, stabilit in 2011, prevedea ca, de la inceputul acestui an, ponderea componentei bio din motorina va creste la 6%.
In schimb, din prima zi a anului 2018, ponderea obligatorie de biocombustibili ar trebui sa creasca la 8%.
La motorina, cota de biodiesel este in prezent tot 5% si va ramane asa pana la 1 ianuarie 2016, cand va ajunge la 6,5%.
Hotararea de Guvern mai prevede ca furnizorii de carburanti trebuie sa reduca, pana la 31 decembrie 2020, nivelul emisiilor de gaze cu efect de sera cu 10% fata de 2010. Ca punct intermediar, la 31 decembrie 2018 emisiile trebuie reduse cu 6%.
In nota de fundamentare a proiectul de HG, Departamentul pentru Energie, initiatorul proiectului, arata ca in perspectiva aplicarii de la 1 ianuarie 2014 a obligatiei de a introduce pe piata benzina cu un continut de biocarburant de minim 6% in volum (v/v), au fost semnalate aspecte care pot genera disfunctionalitati la nivelul pietei carburantilor.
Printre aceste disfunctionalitati, este existenta impedimentelor de natura tehnica constatate in utilizarea acestui tip de benzina de catre autovehiculele aflate in circulatie, produse in general anterior anului 2000, structura parcului auto vizat fiind insa eterogena si diferind functie de fiecare producator de autovehicule.
Acest fapt reprezinta o situatie obiectiva ale carei efecte prejudiciabile asupra consumatorilor, furnizorilor de carburanti si producatorilor si importatorilor de autovehicule trebuie diminuate corespunzator, se arata in nota.
Aceasta mai spune ca daca ar fi fost aplicata cota de 6%, petrolistii ar fi trebuit sa introduca pe piata un tip de pentru masinile mai noi si altul pentru masinile mai vechi.
In UE, numai in Franta, Germania si Finlanda, a fost impusa utilizarea benzinei de tip E10, dar, in aceste tari, circumstantele economice si de natura tehnica sunt mult mai prielnice decat in Romania.
Dar, chiar si in statele mentionate, este mentinuta disponibilitatea benzinei de tip E5.
Potrivit Departamentului pentru Energie, comercializarea numai a benzinei cu continut de biocarburant de minim 6% ii va lasa pe detinatorii de autovehicule a caror functionare nu este compatibila cu E10 fara o alternativa viabila de alimentare cu carburanti.