Ion Sturza vrea sa creeze un mini Silicon Valley la Cluj Napoca
ion sturzasilicon valleycluj napocaitfabricapremierparc tehnologic
Afacerile sale l-au propulsat in topul celor 50 cei mai bogati oameni din Romania. De anul acesta va dezvolta un parc tehnologic la Cluj Napoca.
Omul de afaceri, Ion Sturza (foto), vrea sa creeze "un fel de mini Silicon Valley, concept pe care vrem sa-l aduce in Romania si care e pe intelesul companiilor mari".
Fostul premier al Republicii Moldova si fostul director general adjunct in cadrul Rompetrol, vrea sa aduca un nou concept de business. Isi doreste spatii mari pentru companii si vrea sa importe modelul companiilor din Silicon Valley-ul american; fiecare etaj al cladirilor de birouri sa ofere o suprafata de cel putin 2.000 mp. Constructia va fi amplasata in cadrul parcului tehnologic Liberty din Cluj Napoca prin intermediul Fribourg Developments.
"Noi nu tratam proiectul de la Cluj-Napoca ca un proiect imobiliar, ci ca un business separat, de facilitati pentru companiile din IT, din cercetare si excelenta, care se dezvolta foarte dinamic in acest oras. Vrem sa vedem care este experienta companiilor din Silicon Valley, care livreaza si alte servicii, precum cele juridice, de lobby sau private-equity. Avem un trade-mission la inceputul acestei toamne la o firma din Silicon Valley. Colegii mei vor merge si vor vedea cum functioneaza un astfel de business. Poate ca vom prelua o franciza, iar atunci companiile internationale vor veni mai usor", spune Ion Sturza.
Contractul pentru proiectare a fost semnat in luna iunie a.c., iar pe parcursul verii se va trece la demolarea si curatarea spatiului. Prima faza a proiectului include spatii de birouri cu o suprafata de 7.000 mp, dar si o cafenea. Pe langa acestea vor urma spatii comerciale, sali de conferinte si de expozitii, o cantina si spatii verzi.
Pana nu este obtinuta autorizatia de constructie, Sturza nu vrea sa semneze niciun contract de pre-inchiriere.
Proiectul este conceput pentru a fi derulat in patru etape distincte care vor putea fi comosata sau impartite pe parcurs. Primele doua faza includ o investitie separata de cinci milioane de euro, iar ultimele doua, cate noua milioane de euro pentru fiecare in parte.
Prima faza presupune reabilitarea cladirilor istorice care se afla pe terenul fostei fabrici, iar cea de-a doua, constructia a 20.000 de spatii de birouri, toate finalizate pana in 2014.
Evident, va vrea sa vanda afacerea la un moment dat.
"Bineinteles ca vreau sa vand afacerea; nu vrea sa ma casatoresc cu proiectele. Si astazi avem o oferta de finantare si de colaborare, asa la stadiul la care se afla proiectul. Zilele trecute am fost contactat de un fond din Anglia, care dorea sa ne ofere finantare. Deocamdata nu avem nevoie de finantare", explica Sturza.