Povesti de viata. In urmatorii 30 de ani voi munci pentru a-mi plati rata la casa. Si deja regret!
credit ipotecarapartamentimobiliarepovesti de viata
Povestea lui Irinel Constantin este ca aceea a multor alti romani. A plecat de acasa, din Dolj, la 18 ani, pentru a studia ingineria mecanica la Bucuresti. In anii de facultate a locuit la camin, iar dupa terminarea studiilor, s-a mutat intr-o garsoniera inchiriata. Apoi, a decis sa isi cumpere propria lui locuinta. In Romania, uneori, aceasta decizie vine la pachet cu o povara greu de suportat.
Irinel a locuit in chirie 4 ani, timp in care a cunoscut-o pe Simona, si, la scurt timp familia s-a marit. Cei 32 de metri patrati ai garsonierei devenisera imposibil de locuit, nevoia de spatiu a tinerei familii i-a determinat pe cei doi sa contracteze un credit pentru a-si lua o locuinta.
Au optat pentru o zona buna a Capitalei, pe langa Parcul Tineretului. Din mai multe considerente. In primul rand, s-au gandit ca micutul lor va creste si vor opta pentru o scoala buna din zona, mai apoi, pentru siguranta, fiindca stim cu totii care sunt pericolele in unele cartiere de la periferia oraselor. Apoi, s-au bucurat ca aveau aproape linia de metrou, dar si magazine. In cele din urma, apartamentele din zona li s-au potrivit manusa, avand norocul sa gaseasca niste blocuri in jurul carora traficul si aglomeratia nu erau deloc suparatoare.
Totul parea perfect, iar visul celor doi de a avea o locuinta era pe punctul de a deveni realitate.
Irinel avea un salariu de 4.000 de lei net, in timp ce sotia sa tocmai se intorsese la munca, dupa concediul de crestere a copilului, si isi reluase jobul de secretara la o firma de curierat, unde era platita cu 2.500 de lei in mana.
Au ales un apartament de 2 camere, direct ipotecar, pentru care a fost nevoie sa se imprumute 95.000 de euro, urmand sa returneze, pe o perioada de 30 de ani, aproximativ 130.000 de euro. Au achitat si un avans de 15% la contractarea creditului, fiind ajutati de familie si punand la bataie economiile din primii ani de munca.
Si-au permis sa achite rata la banca, deoarece aveau un venit lunar in casa de 6.500 de lei. Lucrurile au decurs bine vreo 2 ani. Anul trecut, insa, Simona a fost concediata, firma de curierat respectiva digitalizandu-si serviciile, a desfiintat postul pe care lucra ea.
Ramasi doar cu banii pe care ii castiga Irinel, familiei Constantin ii era tot mai greu sa se descurce de la o luna la alta, mai ales ca micutul David crestea si, odata cu el, si nevoile lor.
De curand m-am intalnit cu Simona care mi-a povestit ca, de un an de zile, tot incearca sa isi gaseasca un loc de munca si nu reuseste, pentru ca isi doreste sa aiba program flexibil, sa poata avea grija si de copil. Desi are o calificare in HR, Simonei nu i se deschid prea multe usi, fiindca, ce-i drept, are putina experienta in domeniu.
Familia este nevoita acum sa traiasca de la o luna la alta cu 1.500 de lei, bani din care nu doar ca trebuie sa isi creasca copilul, dar si sa se hraneasca, sa isi achite facturile si sa aiba ceva pus de-o parte pentru situatii neprevazute. Culmea este ca, din acesti bani, alti 300 de lei se duc pe un credit la aparatele electrocasnice, pe care l-au facut cand s-au mutat in noua locuinta.
Am vazut in ochii Simonei disperarea si mi-a ramas in minte regretul ei exprimat fara echivoc: "Daca ar fi sa o mai luam de la capat, nu l-as mai rasa pe Irinel sa accepte sa ne indatoram pe 30 de ani". "Se poate intampla orice in perioada asta, dar noi, furati de mirajul de a avea propria locuinta, nu am luat in calcul ca putem ramane fara job, sau Doamne fereste, ca ne putem imbolnavi".
Cei doi se gandesc serios sa renunte la acest credit si sa opteze pentru o locuinta mai mica, insa, ii mai ajuta din cand in cand familiile care locuiesc la tara, cu alimente, si au decis sa mai astepte cateva luni, timp in care Simona spera sa isi gasesca ceva de lucru.
Povestea celor doi tineri ne determina sa ne intrebam daca, atunci cand luam o decizie care ne afecteaza urmatorii 30 de ani din viata, luam in calcul cu adevarat toate posibilitatile si toti factorii de risc care pot aparea pe o perioada atat de lunga ... Cat suntem oare de responsabili atunci cand facem astfel de pasi? Nu cumva ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte de "a taia" o data?
Citeste si:
Traiesc in Bucuresti: Din salariu imi platesc chiria, facturile si mancarea