Guvernul trece la Programul de iarna. Masuri pentru realizarea stocurilor de siguranta ale Sistemului Electroenergetic National
stocuri iarnasistemul energetic nationalstocuri gaze
Guvernul a aprobat, astazi, Hotararea privind masurile pentru realizarea stocurilor de siguranta ale Sistemului Electroenergetic National (SEN), denumit Programul de iarna.
Programul vizeaza functionarea in conditii de siguranta a SEN, in perioada 15 noiembrie 2016 - 15 martie 2017, cu posibilitatea prelungirii pana la 31 martie, in ceea ce priveste asigurarea combustibililor pentru perioada sezonului rece si a volumului de apa din lacurile de acumulare.
Stocurile necesare a fi constituite pana la 15 noiembrie 2016, pentru buna desfasurare a activitatii, odata cu inceperea sezonului rece, se compun din:
- 163.000 de tone de huila la care se adauga stocurile necesare pentru indeplinirea obligatiilor izvorate din Hotararea de Guvern nr.138/2013;
- 30.000 de tone de pacura;
- 1.650 milioane metri cubi volum brut de apa in lacuri;
- 1.600.000 MWh energie electrica echivalenta in lacuri;
- 18.340.862,385 MWh stoc minim obligatoriu de gaze naturale inmagazinate in depozitele subterane;
- 25.500.000,000 MWh estimarea stocului final al ciclului de inmagazinare 2016.
Valoarea stocurilor necesare pentru perioada 15 noiembrie 2016 - 15 martie 2017 este de 2.322,2 milioane de lei.
La programul de iarna, contribuie producatorii de energie electrica si termica in cogenerare, operatori economici aflati sub autoritatea Ministerului Energiei, cat si producatorii aflati in administratia Consiliilor Judetene si/sau Locale.
Documentul a fost intocmit pe baza evolutiei consumului realizat in anii anteriori, a analizarii prognozelor realizate de Comisia Nationala de Prognoza si Dispecerul Energetic National, avandu-se in vedere dimensionarea corespunzatoare si, in acelasi timp, necesara a stocurilor de combustibili si a volumelor de apa in marile lacuri de acumulare, la data de 15 noiembrie 2016.
In cadrul Programului, au fost inclusi toti producatorii de energie electrica si termica in cogenerare cu unitati dispecerizabile.