Doi giganti din industria bancara pregatesc o fuziune de milioane
unicreditcommerzbankbancifinanciar bancar
Piata bancara la nivel european este dominata astazi de noile discutii cu privire la fuziunea dintre italienii de la UniCredit si rivalii sai din Hexagon, Societe Generale. Ideea unei astfel de fuziuni nu este tocmai noua, directorul executiv al celor de la UniCredit din Franta, Jean Pierre Mustier, gandindu-se la acest lucru inca de acum cateva luni. De asemenea, se pare ca aceasta optiune nu este noua nici pentru directorii Societe Generale, si acestia luandu-o in considerare in ultimele luni.
Cu toate acestea, pana la acest moment nu s-a facut niciun fel de miscare oficiala in acest sens, totul ramanand deocamdata la stadiul de zvon. Insa, daca o asemenea fuziune s-ar infaptui in cele din urma, trebuie sa recunoastem ca intreaga piata bancara pe plan european s-ar schimba!
Cine sunt Societe Generale si UniCredit la nivel european?
Societe Generale este una dintre cele mai vechi si importante institutii bancare la nivel european, fiind fondata in anul 1864. In prezent este cea de-a doua cea mai mare banca franceza, cu peste 145.000 de angajati. Se spune ca pentru francezi, optiunea fuziunii a existat de mai bine de zece ani, timp in care nu a fost luata atat de in serios. Insa, chiar si acum dupa aparitia acestor noi zvonuri, oficialii francezi au tinut sa nege orice discutii de acest fel.
UniCredit este in prezent cea mai mare banca italiana dupa active. Optiunea unei fuziuni nu este noua nici pentru italieni, acestia luand in considerare in urma cu un an o fuziune cu germanii de la Commerzbank. Chiar si asa, cei de la UniCredit au de infruntat si contextul politic tot mai tensionat din Italia, o astfel de fuziune nefiind privita cu ochi buni de politicieni.
Prezenta celor doua institutii bancare in Romania
Societe Generale controleaza in Romania BRD, unul dintre cele mai importante nume de pe piata. BRD este a treia banca de pe piata din Romania dupa active. Conform cifrelor oficiale, BRD a obtinut in primul trimestru al anului curent un profit net de 392.4 milioane de lei, ceea ce inseamna o crestere de aproape 28 de procente in comparatie cu profitul obtinut in aceeasi perioada a anului precedent. De asemenea, trebuie sa spunem ca cei de la BRD au obtinut la sfarsitul lui 2017 un profit net de 1.38 miliarde de lei, cel mai mare obtinut pana acum.
UniCredit este cea de-a cincea institutie bancare din Romania dupa active, cu un profit in primul trimestru de 56 de milioane de euro. De asemenea, italienii au anuntat o majorare a profitului net pe tara noastra cu 20 de procente, ajungand astfel pana la 88 de milioane de euro.
Ce urmari ar avea o fuziune intre cele doua institutii bancare?
In primul rand ar trebui sa ne raportam la o principala urmare la nivel european al unei asemenea fuziuni intre UniCredit si Societe Generale. Cu o capitalizare de peste 60 de miliarde de euro si cu active in valoare de 2.124 de miliarde de euro, cele doua institutii ar forma cel de-al treilea grup bancar la nivel european. Clasamentul actual la nivelul Batranului Continent le claseaza pe primele doua pozitii pe Santander, respectiv BNP Paribas.
O astfel de fuziune ar avea consecinte importante si la nivelul multor tari europene, acest grup devenind astfel cel mai important la nivel local. Aceasta este urmarea pe care am putea sa o observam si in Romania, potentialul nou format grup urmand a avea o cota de piata de 21%. In acest moment, lider pe piata din Romania este BCR, cu o cota de piata de 16%.
Vom avea parte in cele din urma de o fuziune?
Raspunsul la aceasta intrebare este in continuare extrem de dificil de pronuntat. Asa cum spuneam si mai devreme, cei de la Societe General au dezmintit aceste zvonuri, in timp ce italienii s-au rezumat la a nu le comenta. Cu toate acestea, exista unele voci din interiorul ambelor institutii care sustin ca aceste discutii exista, dar ca inca abia sunt la inceput.
Desi initial se vorbea despre o perioada de doar 18 luni in care sa fie luata o decizie, situatia politica din Italia de la acest moment face ca aceasta perioada sa se prelungeasca. Ramane de vazut ce semnale vom avea in urmatoarele luni dinspre cele doua institutii!
Citeste si: Indicele ROBOR a crescut la 2.85%. Cum sunt afectati romanii cu credite in lei
Sursa foto: pexeles.com