Ciolacu ii cere lui Orban sa dea explicatii: Se amana sau nu alegerile locale si deschiderea scolilor din septembrie
alegeri localealegeri 2020redeschiderea scolilornoul an scolar
Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, ii cere premierului Ludovic Orban sa vina in Parlament si sa explice clar care e situatia epidemiologica din tara si care sunt perspetivele. Social-democratul ii cere lui Orban sa spuna ferm daca vom mai avea alegeri in toamna si daca se deschid scolile.
"Ludovic Orban trebuie sa informeze urgent Parlamentul daca a scapat de sub control pandemia si se impune amanarea alegerilor locale si deschiderea scolilor!
Septembrie vine cu aceste doua mari provocari, iar Orban nu se mai poate ascunde la nesfarsit in spatele propriilor interese electorale. Trebuie sa le spuna romanilor ce are de gand! Sunt raspunsuri care trebuie date acum, nu in ultima zi, asa cum a facut in toata aceasta perioada, cand a lasat vid legislativ de doua ori din cauza incompetentei si delasarii Guvernului sau.
Orban trebuie sa lase bajbaiala si sa spuna clar, cu date exacte, care este situatia epidemiologica si care este perspectiva. Se deschid sau nu scolile?! Se fac sau nu alegeri?!
Sanatatea romanilor si soarta copiilor nostri nu pot fi tranzactionate electoral!", scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.
Alegerile inca raman in picioare. In privinta deschiderii scolilor se analizeaza posibile scenarii
Pana in prezent, premierul Ludovic Orban a afirmat in mai multe randuri ca alegerile locale raman inca in picioare, stabilite pe 27 septembrie. Totusi, el spune ca, daca situatia epidemiologica se va inrautati, ele vor fi amanate.
In privinta deschiderii scolilor din septembrie, pentru inceperea unui nou an scolar, inca nu s-a luat o decizie definitiva. Specialistii in Sanatate se afla in stadiul in care construiesc posibile scenarii. Spre exemplu, ultima declaratie pe aceasta tema a venit din partea reprezentantului Romaniei la Organizatia Mondiala a Sanatatii, Alexandru Rafila. Acesta este de parere ca pentru inceperea unui nou an scolar e nevoie de masuri flexibile. Adica nu se poate decide aceeasi masura pentru diferite zone ale tarii si pentru diferite scoli, fiindca sunt foarte multi factori care pot sa varieze si, in functie de ei, unele unitati de invatamant pot fi deschise si pentru cursurile in format fizic, altele, nu.