Cifra de afaceri din comertul cu amanuntul a crescut cu 3,7% in primul trimestru al acestui an
cifra de afaceriafaceriinscarburanti
Volumul cifrei de afaceri din comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) a crescut in primul trimestru din acest an cu 3,7% ca serie bruta si cu 4,5% ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, comparativ cu aceeasi perioada din 2011, potrivit Institutului National de Statistica (INS).
Cresterea pe serie bruta s-a datorat avansului inregistrat in comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (+9,4%), vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun (+4,8%) si a vanzarilor de produse nealimentare (+0,2%).
In perioada mentionata, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a crescut cu 4,5%, datorita cresterii comertului cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (+9,2%), a vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun (+5,1%) si a vanzarilor de produse nealimentare (+1,4%).
Potrivit INS, in luna martie 2012, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie bruta, a crescut pe ansamblu cu 18,8%, comparativ cu luna precedenta, datorita cresterilor inregistrate la comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (+32,1%), la vanzarile de produse nealimentare (+18,7%) si la vanzarile de produse alimentare, bauturi si tutun (+11,1%).
Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul a crescut pe ansamblu cu 1,2% in martrie 2012, fata de februarie 2012, datorita cresterii inregistrate la comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule, in magazine specializate (+15,5%) si la vanzarile de produse nealimentare (+1,8%). Vanzarile de produse alimentare, bauturi si tutun au scazut cu 2,1%.
Comparativ cu perioada similara din 2011, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie bruta, a inregistrat o crestere cu 1,8% datorata cresterii comertului cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (+5,9%) si vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun (+4,5%).
Vanzarile de produse nealimentare au scazut cu 2,2%. Pe serie ajustata, cresterea a fost de 3,1% in martie 2012 fata de martie 2011, datorita cresterii in comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (+8,0%) si a vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun (+4,4%). Vanzarile de produse nealimentare au inregistrat o scadere cu 0,5%.