Cel putin 17 oameni au murit pe sosele in minivacanta de Rusalii
traficautostrada soareluiminivacantazile libereminivacanta rusaliiaccidente rutiere
Bilant tragic pe soselele din Romania. In minivacanta de Rusalii, aproximativ 17 oameni si-au pierdut vietile in accidente rutiere.
Politia Romana a dat publicitatii un bilant tragic al minivacantei de Rusalii: Doar sambata si duminica, pe soselele din Romania au avut loc 46 de accidente soldate cu victime si 71 de persoane ranite, dintre care 35, in stare grava. Si vineri, dar si luni, politistii au fost sesizati cu privire la alte zeci de accidente care au avut loc in intreaga tara, in special pe Autostrada Soarelui sau drumurile de intoarcere din statiunile montane.
Starea drumurilor din Romania a pus la grea incercare soferii care si-au petrecut minivacanta de Rusalii departe de casa, la mare sau la munte.
In timp ce, pe Autostrada Soarelui, a fost o portiune care efectiv s-a topit din cauza temperaturilor si traficului intens, pe A1 Bucuresti -Pitesti se desfasoara lucrari, ceea ce ingreuneaza foarte mult traficul. Un ambuteiaj foarte mare s-a format la Fetesti, unde oamenii au preferat sa achite la ghiseu, desi aveau la dispozitie plata taxei prin SMS. Mai mult decat atat, intre localitatile Eforie Nord si Agigea, judetul Constanta, circulatia a fost restrictionata ore bune doar pe prima banda a sensului de mers catre Agigea, din cauza avarierii unei conducte de apa.
Romanii au stat la cozi uriase vineri, dar si luni, in zilele cand au plecat spre destinatiile de vacanta si cand s-au intors.
Practic, doua zile din minivacanta de Rusalii s-au pierdut pe drum, iar nervii, claxoanele si temperaturile crescute au fost la ordinea zilei printre coloanele de masini alcatuite pe drumurile noastre "de mare viteza".
Si la granitele tarii a fost aglomeratie atat la inceputul minivacantei, cat si luni. Unul dintre cele mai aglomerate puncte a fost la trecerea spre vecinii bulgari, unde turistii romani au sarbatorit Rusaliile pe litoralul de la Sud de Dunare. Pe partea romaneasca a granitei, timpul de asteptare este de aproximativ 30 de minute.
Citeste si:
Cod galben de instabilitate atmosferica in aproape toata tara, inclusiv in Bucuresti