CCR comunica OFICIAL decizia pentru referendum: Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei respecta dispozitiile constitutionale referitoare la revizuire
referendum7 octombrieccrreferendum familiecasatorieconstitutie
Curtea Constitutionala a Romaniei a dat aviz favorabil initiativei de rezivuire a Constitutiei, dupa ce Senatul a adoptat, decizional, initiativa cetateneasca pentru revizuirea Legii fundamentale potrivit careia familia se intemeiaza pe casatoria intre un barbat si o femeie, nu pe cea consimtita intre soti.
Luni, 17 septembrie, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.l) din Constitutie si al art.23 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, s-a pronuntat, din oficiu, asupra Legii de revizuire a Constitutiei Romaniei.
In urma deliberarilor desfasurate in conditiile prevazute de art.21 alin.(1), raportat la art.23 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a constatat ca Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei respecta dispozitiile constitutionale referitoare la revizuire.
Potrivit art.21 alin.(2), raportat la art.23 alin.(1) din Legea nr.47/1992 si in conformitate cu prevederile art.6 alin.(4) din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, astfel cum a fost modificata prin art.unic pct.2 din Legea nr.159/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.582 din 10 iulie 2018, decizia Curtii se va comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, impreuna cu Legea de revizuire a Constitutiei.
Camera Deputatilor a adoptat, in mai 2017, initiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei care prevede ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie, semnata de trei milioane de cetateni.