Cat valoreaza de fapt Liberty Center
liberty centercentru comercialbank of cyprus
Dupa ce saptamana trecuta a fost executat silit, prin licitatie publica, centrul comercial Liberty Center are de achitat institutiei Bank of Cyprus aproximativ 21 de milioane de euro, potrivit bursei din Atena.
Reprezentantii institutiei Banck of Cyprus contesta informatiile aparute in presa, potrivit carora ar fi cumparat centrul comercial pentru suma de 60 de milioane de euro.
"Banca este actionar la o companie care a participat la procesul de licitatie organizat pentru recuperarea sumelor datorate de debitori, in cadrul activitatilor uzuale ale bancilor. Procesul nu s-a incheiat inca. Suma relevanta pentru Bank of Cyprus se ridica la aproximativ 21 milioane de euro", potrivit institutiei bancare.
Centrul comercial Liberty Center din cartierul bucurestean Rahova, se intinde pe o suprafata utila totala de 70.592 metri patrati si a fost vandut la prima licitatie publica.
Mall-ul a fost adjudecat la pretul de pornire stabilit la 60 de milioane de euro, de catre firma Rosequeens Properties, iar administratorul firmei este Ciprian Chiorean, unul dintre creditorii mall-ului.
Liberty Center, detinut de compania Mivan si familia Awdi, a fost scos la vanzare din cauza unor datorii neachitate catre trei banci, Eurobank EFG, Alpha Bank si Bank of Cyprus si a fost executat pentru acoperirea unei creante de 61 milioane euro.
Complexul comercial a fost inaugurat in noiembrie 2008, in urma unei investitii in valoare de 70 milioane euro si avea un grad de ocupare de 100%, insa de-a lungul timpului a pierdut chiriasi precum Starbucks, Diverta, Marks&Spencer, Forever 18 sau Burger King.