ARACO organizeaza Conferinta Nationala ARACO 2013, urmata de decernarea Trofeului Calitatii
aracofederatia industriei europene a constructiilorfiecorganismconstructiiconferinta
Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii - ARACO, organizeaza in ziua de 13 noiembrie a.c., ora 1000, la sediul Bibliotecii Nationale a Romaniei din Bucuresti, bulevardul Unirii nr.22, Sala de Conferinte, parter, un eveniment complex care va cuprinde lucrarile Conferintei Nationale ARACO - 2013 urmata de decernarea Trofeului Calitatii ARACO - editia a XVIII a.
La eveniment vor fi prezenti antreprenori de constructii din Romania si Comunitatea Europeana, autoritati cu atributii in sectorul de constructii, beneficiari ai activitatilor sectorului de constructii, firme de consultanta, proiectare, cercetare, societati de productie si comercializare a materialelor de constructii, reprezentanti ai clasei politice, ai mediului de afaceri, ai partenerilor sociali sindicali, ai mediului universitar precum si ai mass-media.
Lucrarile Conferintei Nationale a ARACO vor fi dezvoltate pe analiza ultimilor doi ani, perspectiva sectorului de constructii, actualizarea Codului Deontologic, alegerile pentru Consiliul Central si Comitetul Director ale ARACO.
Evenimentul va gazdui si o expozitie de tehnologii, echipamente, materiale si servicii dedicate sectorului de constructii. Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii – ARACO - este o asociatie patronala, profesionala, neguvernamentala si nepolitica. Asociatia este organizata pe baza liberei asocieri a membrilor sai, este de tipul non-profit si functioneaza pe baza unui statut aprobat de Conferinta Nationala, forumul suprem al asociatiei.
Asociatia a fost infiintata la 19 decembrie 1990 pentru promovarea intereselor economice si tehnice ale unitatilor de constructii- montaj, cercetare-proiectare, de mecanizare si productie de utilaje pentru constructii, cu capital de stat, mixt sau privat.
Din anul 2000, ARACO este organizatie confederativa cu reprezentativitate la nivel national si participa la negocierea si semnarea contractului colectiv de munca la nivel national si in ramura constructii.
Incepand din iunie 1995, ARACO este membra a Federatiei Industriei Europene a Constructiilor - FIEC, organism recunoscut de Uniunea Europeana.