Analist: Agricultura ar putea salva economia Romaniei in acest an
economieagriculturagrauvaleriu tabaraproductiepreturi
Economia Romaniei ar putea fi salvata in al treilea trimestru de cel mai roditor an agricol din ultimii zece ani.
Productia agricola va depasi
12 miliarde euro, cu 20% mai mult decat in 2010, transmite
Mediafax. Agricultorii vor contribui decisiv la cresterea economica in 2011. Vremea favorabila si preturile-record vor defini, de asemenea, un an agricol foarte bun.
"Agricultura ar putea face diferenta in 2011, insa depinde si de ce se va intampla in ultimele luni ale anului. S-ar putea ca agricultura sa faca diferenta intre plus si un plus si mai mare al cresterii economice", spune Laurian Lungu, managing partner in cadrul Macroanalitica.
Cresterile inregistrate in acest an ar putea duce si la cresterea contributiei agriculturii in PIB pana la aproximativ 8%, nivel similar cu cel din 2005 sau 2006. Din 2007 pana in prezent, contributia sectorului agricol la PIB s-a situat in scadere. In 2009 - 2010 a ajuns la aproximativ 6 - 7 procente.
Potrivit
Ziarului Financiar, recoltele de grau, porumb, rapita si floarea-soarelui au in prezent o valoare de 4,5 miliarde euro (se iau in calcul preturile de pe bursele externe). Fata de 2010, se inregistreaza un plus de 1,5 miliarde euro, adica trei sferturi din suma vehiculata de ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara - 2 miliarde euro.
In repetate randuri, Tabara a spus ca productia agricola in 2011 va ajunge la suma de 12 miliarde euro. Cine castiga de pe urma cresterii agricole? Traderii de cereale, precum Cargill, Bunge sau Alfred Toepfer. Sa speram insa ca si bugetul Romaniei va profita de acest an agricol de exceptie.