Amagirea de a trai sanatosi intr-o lume bolnava
discurs papa franciscpapa urbis et orbicriza coronaviruscriza covid 19
Placile tectonice si aglomerate ale globalizarii au intrat in coliziune cu pardalnicul coronavirus, care cutremura intreaga lume. Locuri care, inainte de aparitia microbului, musteau de viata, sunt aproape seci.
Cine si-ar fi inchipuit ca va vedea orasele care nu dorm niciodata, aduse-n moarte clinica de un fel de punct de grasime aparand un virus care, in cateva luni, a devenit sperietoarea intregii planete, anesteziata cu iluziile prosperitatii vesnice, indepartata de fundamente si care-si aduce aminte aminte de cele sfinte, printre droburi si carnati.
In ciuda manelistilor care-si frigeau, ieri, pe gratarele-ntinse la margine de padure amagirile de invincibilitate, Covid 19 nu iarta nici capete (aproape) incoronate, nici oameni ai strazii, nici frunti inzapezite, nici lobi frontali primavaratici, nici prunci proaspat veniti pe lumea pe care micimea sa, microbul, aproape ca a luat-o-nstapanire.
Punctul asta de grasime pateaza diplomele si umbreste mintile luminate, care nu gasesc, pana la un indelungat de obtinut vaccin, un leac, un tratament universal aplicabil.
Coronavirusul pune semn de egalitate intre print si cersetor, intre bogat si sarac, intre Papa si garda elvetiana, intre parinte si copil, nepot si bunic, intre barbat si femeie, intre megalopis si catun, intre muschi de superputere si granite de state rahitice, intre nord si sud, intre urbi et orbi si ne pune pe toti in aceeasi barca, asa cum remarca, vineri,
Papa Francisc din apocaliptic pustiita piata botezata dupa cel pe care Hristos si-a intemeiat biserica.
Vineri, crucifixul minunilor a revenit in fata basilicii Sfantul Petru, iar alaturi de statuia din lemn, din secolul al 15-lea, in piata goala, a fost adusa icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria, odoare carora li s-a implorat ajutorul si in procesiunile de pe vremea in care ciuma a lovit Roma.
Asemuind impasul in care se afla omenirea cu furtuna pe care navigau Apostolii impreuna cu Iisus, Papa a spus intregii lumi ca suntem toti in aceeasi barca.
"Un intuneric dens s-a adunat asupra pietelor noastre, a strazilor si oraselor, a pus stapanire pe vietile noastre umpland totul cu o tacere asurzitoare si cu un gol dezolant, care paralizeaza orice lucru la trecerea lui. Se simte in aer, se percepe in gesturi, il spun privirile. Ne-am regasit infricosati si rataciti. Asemenea discipolilor din Evanghelie, am fost luati prin surprindere de o furtuna neasteptata.
Ne-am dat seama ca ne gasim in aceeasi barca, cu totii fragili si dezorientati, dar, in acelasi timp, importanti si necesari, toti chemati sa vaslim impreuna, toti trebuinciosi in a ne sustine unii pe altii. Pe aceasta barca, ne aflam toti, precum acei discipoli care vorbesc cu un singur glas si inspaimantati spun Pierim, la fel si noi ne-am dat seama ca nu putem merge inainte fiecare pe cont propriu, ci numai impreuna.
E usor sa ne regasim in aceasta povestire, greu este sa intelegem atitudinea lui Iisus. In timp ce discipolii sunt speriati, El sta in partea dinapoi a barcii, partea care se cunfunda cea dintai, si ce face? El doarme senin, increzator in Tatal. Este singura data in Evanghelie in care Il vedem pe Isus ca doarme. Cand, apoi, este trezit, dupa ce a potolit vantul si apele, se adreseaza discipolilor pe un ton de dojana: De ce va este teama? Inca nu aveti credinta?” - a citat Papa, adaugand ca, de fapt, "nimanui nu-i pasa mai mult de noi decat Lui".
"Furtuna arata vulnerabilitatea noastra si lasa descoperite certutidinile false si superflue pe care ne-am construit planurile, obiceiurile si prioritatile. Ne arata cum am lasat in amortire si abandon ceea ce alimenteaza, sutine si da tarie vietii si comunitatii noastre.
Furtuna scoate la vedere toate propunerile de a uita ce a hranit sufletul popoarelor noastre; toate acele tentative de a anestezia, prin obisnuinte aparent salvatoare, incapabile de a face apel la radacinile noastre si de a evoca memoria batranilor nostri, privandu-ne, astfel, de imunitatea necesara prin care sa infruntam adversitatile.
Odata cu furtuna, a cazut masca acelor stereotipuri prin care asundeam, inainte, ego-ul nostru, mereu atenti la propria imagine, si a ramas descoperita, inca o data, acea binecuvantata apartenenta comuna de la care nu putem sa ne substragem: apartenenta ca frati (…).
Am mers inainte cu cea mai mare viteza, simtindu-ne tari si in stare de orice. Lacomi dupa castig, ne-am lasat absorbiti de lucruri si distrati de graba. Nu ne-am oprit in fata chemarilor Tale, nu ne-am desteptat in fata razboaielor si a injustitiilor planetare, nu am ascultat strigatul celor saraci si al planetei noastre, grav bolnava. Am mers mai departe nepasatori, crezand ca ramanem sanatosi intr-o lume bolnava. Acum, in timp ce suntem in mijlocul marii agitate, te imploram: Trezeste-te, Doamne! (...)
Nu este timpul judecatii Tale, ci al judecatii noastre, vremea sa alegem ce conteaza si ce trece, timpul de a separa ce este trebuincios de ce este netrebuincios. Este timpul de a schimba ruta vietii catre Tine, Doamne, si catre ceilalti, catre tovarasii de calatorie exemplari care si-au daruinit viata.
Este forta lucratoare a Spiritului revarsata si plasmuita in daruiri curajoase si generoase. Este viata Spiritului capabil sa rascumpere, sa valorizeze si sa arate ca vietile noastre sunt tesute si sustinute de persoane obisnuite, de obicei uitate, care nu apar in titlurile ziarelor si revistelor, nici in marile parade ale ultimului show ci, fara indoiala, scriu, astazi, evenimentele decisive ale istoriei noastre: medici, asistenti si asistente medicali, oamenii de la supermarket, cei care fac curatenie, ingrijitoare domestice, transportatori, forte de ordine, voluntari, preoti, calugari si calugarite si multi, dar multi altii care au inteles ca nimeni nu se salveaza de unul singur.
In fata suferintei, unde se masoara adevaratul progres al popoarelor noastre, descoperim si experimentam rugaciunea sacerdotala a lui Iisus ca toti sa fie una. (…)
Nu ne suntem autosuficienti, singuri ne scufundam! Avem nevoie de Domnul cum aveau vechii navigatori de stele. Sa-L invitam pe Iisus in barcile vietilor noastre. Sa-I dam fricile noastre, pentru ca El sa le-nvinga. Asemenea discipolilor, vom vedea ca, avandu-L pe El, nu naufragiem. Pentru ca aceasta este puterea Lui Dumnezeu: sa indrepte spre bine tot ceea ce ni se intampla, chiar si cele urate. El aduce seninul in furtunile noastre, pentru ca impreuna cu Dumnezeu viata nu moare niciodata.
Dumnezeu ne spune, in mijlocul furtunii noastre, sa ne redesteptam si sa inviem solidaritatea si speranta, capabile sa dea trainicie, sustinere si semnificatie acestor ceasuri in care totul pare ca se scufunda. (...)
A imbratisa crucea Sa inseamna a gasi curajul de a imbratisa toate impotrivirile timpului prezent, abandonand, pentru moment, goana noastra de omnipotenta si dominare pentru a da spatiu fanteziei pe care numai Duhul Sfant este capabil sa o trezeasca.
Inseamna a gasi curajul de a deschide spatii in care toti pot sa se simta chemati si de a inlesni noi forme de ospitalitate, fraternitate si solidaritate. In crucea Sa, am fost salvati ca sa primim speranta si sa permitem sperantei sa intareasca si sa sutina toate masurile si caile posibile care ne pot ajuta sa avem grija unii de altii. A-L imbratisa pe Domnul pentru a imbratisa speranta: iata puterea credintei, care elibereaza de teama si da speranta. (...)
Dragi frati si surori, din acest loc, care vorbeste de credinta de piatra a lui Petru, as vrea sa va incredintez pe toti Domnului, prin mijlocirea Fecioarei Maria, tamaduitoarea poporului Sau, steaua marii in furtuna.
Din mijlocul acestor coloane care imbratiseaza Roma si Lumea, sa coboare asupra voastra, ca o imbratisare consolatoare, binecuvantarea lui Dumnezeu! Doamne, binecuvanteaza Lumea, daruieste sanatate trupurilor si consolare inimilor!
Ne ceri sa nu fim fricosi, dar credinta noastra este slaba si ne este teama, dar Tu, Doamne, nu ne lasa in voia furtunii! - s-a rugat Papa Francisc.
Foto: facebook Papa Francisc
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML