Desi suna cliseic, a citi contractul de munca este un aspect esential, indiferent daca vei ocupa un post cu norma intreaga sau cu jumatate de norma, un job intr-o corporatie sau in cadrul unei mici afaceri de familie. In cadrul contractului de munca sunt cuprinse atat drepturile, cat si obligatiile salariatului, iar semnarea acestuia inseamna luarea la cunostinta si acceptarea tuturor aspectelor stipulate in cadrul lui.
Daca angajatorul iti va aduce la cunostinta responsabilitatile pe care le vei avea, este important sa te asiguri ca in contract sunt prevazute deopotriva drepturile tale ca angajat, durata timpului de lucru, pauzele acordate, modalitatile in care contractul poate inceta, remuneratia primita si alte aspecte care pot afecta parcursul colaborarii.
Contractul individual de munca nu trebuie semnat sub presiune, ci trebuie studiat in detaliu, fiind un document extrem de important, in baza caruia se va desfasura intreaga activitate la locul de munca.
Potrivit Codului Muncii, Regulamentul intern al unei companii cuprinde reguli privind protectia, igiena si securitatea in munca, reguli privind respectarea principiului nediscriminarii, drepturile si obligatiile angajatorului si ale salariatilor, procedura de solutionare pe cale amiabila a conflictelor individuale de munca, a cererilor sau a reclamatiilor individuale ale salariatilor, abaterile disciplinare si sanctiunile aplicabile, criteriile si procedurile de evaluare profesionala a salariatilor si altele.
Astfel, daca angajatorul nu prezinta viitorului angajat Regulamentul intern, este indicat ca acesta sa-l solicite pentru a-l studia. Citindu-l, angajatul poate sa inteleaga care sunt obligatiile, dar si drepturile sale, cum ii va fi evaluata munca sau cum poate sa gestioneze un eventual conflict. Totodata, in cazul in care observa incalcarea vreunui drept de-al sau, orice salariat poate sesiza angajatorul cu privire la dispozitiile regulamentului intern.
La fel de important precum parcursul unui angajat intr-o companie este si incetarea raportului de munca. Motivele pentru care un contract de munca poate inceta au la baza: demisia angajatului, concedierea, constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca, expirarea termenului contractului individual de munca incheiat pe durata determinata.
Modalitatea in care un contract individual de munca poate inceta este precizata in cadrul acestuia. Angajatul trebuie sa cunoasca aceste notiuni pentru a putea anticipa urmatorii pasi. De pilda, indiferent daca raportul de munca se incheie prin acordul partilor sau prin intermediul concedierii, angajatul are dreptul la o perioada minima de 20 de zile de preaviz. Totodata, exercitarea dreptului la greva si a drepturilor sindicale nu reprezinta un motiv de concediere, conform Codului Muncii.
Cele mai multe dintre reglementari sunt prevazute in Codul Muncii. Acesta poate fi un instrument extrem de util in cunoasterea drepturilor si indatoririlor pe care un angajat le are fata de locul sau de munca. Inca de la primele raporturi de munca, indiferent daca acestea se stabilesc pe termen scurt, mediu sau lung, angajatul trebuie sa fie informat si sa actioneze cu profesionalism. Desi pare un lucru destul de complex, este recomandat sa parcurgi Codul Muncii si sa-l consulti de fiecare data cand o situatie este neclara.
Din lipsa de timp sau cu rea intentie, unii angajatori vor pune accentul in special pe responsabilitatile angajatului, considerand ca partea salariala este un drept suficient a fi discutat. In aceasta situatie intervine rolul salariatului, care trebuie sa cunoasca importanta contractului individual de munca si a regulamentului intern, a drepturilor care deriva din statutul sau de angajat, solicitand informatiile care sunt excluse si recurgand la negocierea anumitor aspecte, daca acestea il dezavantajeaza.
Sursa foto: shutterstock
Ultimele NOUTATI
Presedintele interimar Ilie Bolojan avertizeaza ca Romania poate intra in criza financiara
FMI, veste devastatoare pentru Estul Europei! Pe noi ne vor lovi cel mai puternic efectele negative ale taxelor vamale
Ai nevoie de personal si te-ai decis sa faci angajari? Cum sa recunosti candidatul ideal in primele 5 minute ale interviului
Cele mai bune intrebari pe care sa le pui la interviu pentru a arata ca esti candidatul ideal
MANAGER DE SUCCES. Banii tai sunt in siguranta? Cum sa gestionezi riscurile financiare ale afacerii tale
Partenerii nostri
Munca in folosul comunitatii, prestata de catre un salariat. Cum va fi figura in pontaj?
Procedura de inregistrare in REGES-ONLINE - explicatiile specialistilor, referitor la CM
Concedii neefectuate: Calcul indemnizatie, inregistrare contabila si tratament fiscal
Fara erori si fara stres: Ghidurile de care orice PFA are nevoie in 2025
TOP 3 Obiective pentru contabili in luna Mai: Ce NU trebuie sa ratezi
Legea 334/2006 - Finantarea Campaniilor Electorale [Actualizata 2025]
Legea 370/2004 privind alegerea Presedintelui Romaniei [Actualizata 2025]
Rolul contractului de mentenanta. Cum functioneaza si de ce este important
Te-ar putea interesa si
Ai nevoie de personal si te-ai decis sa faci angajari? Cum sa recunosti candidatul ideal in primele 5 minute ale interviului
Cele mai bune intrebari pe care sa le pui la interviu pentru a arata ca esti candidatul ideal