Un nou adapost pentru maidanezi la Bragadiru
aspacainimaidaneziadapostbragadiruong
"Adapostul de la Bragadiru, realizat cu sprijinul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, are o capacitate actuala de 1.600 de locuri, cu posibilitate de extindere in viitorul apropiat de pana la 2.500 de locuri. Adapostul respecta toate conditiile sanitar-veterinare, fapt confirmat si prin autorizatia obtinuta de la DSV Ilfov", a spus Razvan Bancescu, coordonator ASPA.
La randul sau, Director al Directiei de Reintegrare Sociala, comisarul Ioana Mihaela Morar a declarat ca: "Este un angajament al Administratiei Nationale a Penitenciarelor in colaborare cu ASPA, implementat cu sprijinul Penitenciarului Bucuresti-Rahova, prin sectia exterioara Bragadiru, colaborare care permite implicarea persoanelor private de libertate in actiuni de utilitate sociala comunitara. In baza legislatiei aflate in vigoare detinutii au posibilitatea de a desfasura activitati de prestari servicii. Aceste activitati sunt prestate in baza unui contract incheiat cu ASPA. Actualmente sunt implicate 9 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Bucuresti-Rahova".
In cadrul planului pentru gestionarea cainilor fara detinator din Municipiul Bucuresti, in luna decembrie 2013 au fost capturati 1.053 de caini, s-au adoptat 1.011 caini, dintre care 464 de caini au fost adoptati de persoane fizice si 547 au fost adoptati de ONG.
Un numar de 800 de caini sunt in curs de adoptie.
Totodata, conform datelor oferite de Centrul Antirabic — INBI Matei Bals, numarul persoanelor muscate de cainii fara detinator, pe raza Municipiului Bucuresti, a fost de 254, fata de luna decembrie a anului 2012, cand se inregistrau 702 cazuri de muscaturi, ceea ce inseamna ca numarul incidentelor a scazut cu 63%.
ASPA desfasoara in continuare programul municipal pentru sterilizarea cainilor cu detinator, in luna decembrie 2013 fiind sterilizati 604 caini cu detinator.