Studiu: 1 din 5 companii va acorda tichete cadou de 8 Martie
tichete cadousalariatecardouri cadouangajator8 martie
Numarul salariatelor din Romania care vor primi tichete sau carduri cadou de 8 Martie va creste anul acesta comparativ cu anul 2016. Una din cinci companii isi va recompensa angajatele astfel, cu ocazia Zilei Internationale a Femeii, inregistrandu-se o crestere cu 20% fata de precedent, se arata intr-un studiu realizat de Edenred Romania.
Domeniile care vor inregistra cele mai multe tranzactii in luna martie cu tichete si cardurile cadou sunt in retail, farma, moda si electronice. Angajatorii sunt scutiti de plata impozitelor si a taxelor sociale, daca valoarea tichetelor nu depaseste suma de 150 lei.
“In acest an, estimam o crestere cu 20% a numarului de companii care vor acorda salariatelor tichete si carduri cadou de 8 Martie. In general, companiile mari si foarte mari au majorat inca de anul trecut valoarea si frecventa beneficiilor pentru salariati, astfel ca in 2017 tendinta de a acorda tichete sau carduri cadou se accentueaza in segmentul firmelor de dimensiuni mici si medii. Orientarea clientilor nostri este spre adoptarea solutiilor digitale atat pentru tichetele de masa, cat si pentru tichetele cadou”, a declarat Dana Sintejudean, director general adjunct al Edenred Romania.
In 2016, cele mai multe angajate care au primit tichete sau carduri cadou de 8 Martie lucreaza in companii din Bucuresti, Cluj si Constanta. Mai mult de 50% din volumul total al tichetelor si cardurilor cadou acordate de 8 Martie angajatelor in 2016 a fost in aceste judete.
Avantajul angajatorului – atunci cand ofera tichete in loc de prime in bani – este ca valoarea respectivelor tichetelor e considerata cheltuiala sociala si e deductibila la calculul impozitului pe profit, cata vreme valoarea lor nu depaseste 5 la suta din fondul brut anual de salarii.