De ziua nationala a Romaniei (95 de ani de la Unirea cea Mare)

Decizia Romaniei de a se alatura Antantei i-a provocat istoricului Nicolae Iorga  un sentiment de inaltare, exprimat astfel: „A sosit un ceas pe care-l asteptam de veacuri, pentru care am trait intreaga noastra viata nationala, pentru care am muncit si am scris, am luptat si am gandit. A sosit ceasul in care cerem si noi lumii dreptul de a trai pentru noi, dreptul de a nu da nimanui ca robi rodul ostenelilor noastre."
 

Capitala este ocupata de trupele germane la 23 noiembrie 1916. In timp ce autoritatile s-au retras la Iasi, la Bucuresti se organizeaza un Guvern Imperial al Cetatii Bucuresti. Orasul este impartit in 6 circumscriptii, consiliul comunal este inlocuit de o comisie interimara condusa de colonelul Vasile Verzea, iar guvernul se organizeaza in jurul lui Alexandru Marghiloman, in timp ce la Iasi conducea I. I. C. Bratianu.
 

Pentru rege si familia sa a fost o perioada extrem de grea, perioada in care toate planurile pareau sa se naruie. In plus, in 1917, murea de febra tifoida, la numai 4 ani, principele Mircea, cel de-al saselea copil al cuplului regal. Ferdinand nu si-a pierdut insa sperantele. Astfel, el a refuzat sa ratifice pacea separata intre Puterile Centrale si Romania. In cele din urma, situatia avea sa se schimbe. In cursul anului 1918, anul de nastere al Romaniei Mari, Ferdinand s-a intors la Bucuresti in fruntea Armatei, trecand pe sub Arcul de Triumf, intampinat fiind de populatia entuziasta.
 

Dupa capitularea Germaniei (11 noiembrie 1918) si eliberarea Bucurestiului, are loc Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia care hotaraste unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania. Actul este semnat imediat dupa revenirea in tara a suveranilor (1 decembrie 1918). La Marea Adunare Nationala de la 1 decembrie 1918 au venit 1228 de delagati oficiali, reprezentand toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate romanesti, apoi episcopii, delegatii consilierilor, ai societatilor culturale romanesti, ai scolilor medii si institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriasi, ai Partidului Social-Democrat Roman, ai organizatiilor militare si ai tinerimii universitare. Toate paturile sociale, toate interesele si toate ramurile de activitate romaneasca erau reprezentate.
 

Peste o suta de mii de oameni s-au adunat in acea zi spre a fi de fata la actul cel mai maret al istoriei romanilor. Cortegiile entuziaste ale romanilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se incrucisau cu coloanele armatei felmaresalului Mackensen care, umilite si descurajate, se scurgeau pe caile infrangerii spre Germania. Multimea imensa urca drumul spre cetatuie printre sirurile de tarani romani invesmantati in sumanele de patura alba si cu caciulile ostenilor lui Mihai Viteazul. Pe portile cetatuii, despuiate de drapelele nemtesti cu pajura, falfaia Tricolorul roman. In acest timp, in sala Cazinei militare, delegatii tineau adunarea. Au participat si delegatii Bucovinei si Basarabiei, care au tinut sa aduca salutul tarilor surori, intrate mai dinainte in marea familie a statului roman. In mijlocul aprobarilor unanime si a unui entuziasm fara margini, Stefan Cicio Pop a aratat imprejurarile care au adus ziua de 1 decembrie, Vasile Goldis a expus trecutul romanilor de pretutindeni si a argumentat necesitatea Unirii, iar Iuliu Maniu a explicat imprejurarile in care se infaptuia aceasta. Socialistul Jumanca a adua adeziunea la Unire a muncitorimii romane. Apoi, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a dat citire Rezolutiei de la Alba Iulia: „Adunarea nationala a tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba Iulia in ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul, cuprins intre Mures, Tisa si Dunare.” La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanima a rezolutiei, Unirea Transilvaniei cu Romania era savarsita.
 

Iata cum descriau ziarele vremii actul de la 1 decembrie 1918. Ziarul conservator „Steagul” mentiona ca: „Dupa Basarabia a venit randul Bucovinei, iar pilda Bucovinei va fi in curand urmata de Ardeal – Ardealul pentru care a patimit Marele Mihai (n.a. Mihai Viteazul), Ardealul catre care se indreptau de cinci veacuri nazuintele Romanismului de dincoace de Carpati, Ardealul de care tot atata timp isi tine intinse rugatoare bratele catre noi“. Tot „Steagul” definea astfel Unirea cea Mare: „Intre hotarele formate de Tisa, Nistru, Dunare si Marea Neagra, nu va mai fi un tot etnic romanesc, va fi un stat unitar roman“. Ziarul „Viitorul” al Clubului National Liberal sublinia ca Unirea Transilvaniei cu Romania este „visul de secole infaptuit“ iar ziarul „Indreptarea” sublinia ca regele Ferdinard I era continuatorul operei lui Mihai Viteazul: „Visul trait o clipa de eroul de la Turda ia astazi fiinta sub sceptrul Regelui Ferdinand, sub care se mandresc astazi pe langa vechile tari romanesti si Basarabia si Bucovina“. Semnatarul articolului despre adunarea de la Alba Iulia din „Indreptarea” incheia prin urmatoarele cuvinte: „Eu unul robul tau multumescu-ti Tie Doamne ca am vazut si aceasta, de acum pot inchide pleoapele linistit“.
 

Statul Major al Armatei condus de generalul Prezan lansa o proclamatie catre Ardeal prin care se arata ca: „Pasind cu dragoste frateasca pe pamantul Transilvaniei, ostirea romana vine in numele unor drepturi nationale si omenesti pentru a garanta libertatea deplina a tuturor“ (ziarul „Steagul” - 17 nov. 1918).