BLACK FRIDAY: 7 povesti de groaza din America
black fridayblack friday 2012shoppingamericavinerea neagravinerea neagra 2012
BLACK FRIDAY 2012 se apropie cu pasi repezi si pentru americani inseamna un singur lucru: SHOPPING. Iata sapte povesti de groaza din America, legate de Vinerea lor Neagra...
1. Un angajat Wal-Mart a fost calcat in picioare
In 2008, cumparatorii din Wal-Mart, Long Island s-au grabit sa ajunga la pretioasele produse, dar nu inainte de a calca in picioare un angajat in varsta de 34 de ani, pe numele sau Jdimytai Damour. Acesta a decedat in urma ranilor provocate de multime. "Turma" de 2.000 de cumparatori a rupt usile magazinului, in jurul orei cinci dimineata. Chiar si politistii sositi la fata locului au fost agresati de cumparatori.
2. O femeie a avortat la spital
In acelasi magazin, unde angajatul Jdimytai Damour a fost ucis de multime, au mai fost ranite alte patru persoane, inclusiv o femeie insarcinata in luna a opta. Aceasta a fost doborata de cumparatori, ajungand la spital, unde a avortat.
3. O femeie a scos sprayul paralizant la ceilalti cumparatori, pentru a-si cumpara un X-Box
In 2011, o femeie i-a atacat cu spray paralizant pe cumparatorii aflati in Wal-Mart, Los Angeles. Atacatoarea dorea sa cumpere o consola X-Box la pret redus.
4. Doi barbati s-au impuscat mortal la Toys R Us
In dimineata Black Friday-ului din 2008, doua femei insotite de doi barbati au inceput sa se certe in fata magazinului Toys R Us din California. Insotitorii acestora s-au luat la bataie si mai mult, au scos armele. Ambii barbati au murit in urma altercatiei.
5. O femeie a incercat sa intre in fata cozii de la Toys R Us, amenintandu-i pe ceilalti ca-i "impusca"
O femeie in varsta de 21 de ani a fost arestata in 2010, dupa ce i-a amenintat pe cumparatorii din fata magazinului Toys R Us din Madison, Wisconsin. Asupra femeii nu a fost gasita nicio arma, dar aceasta a fost arestata pentru tulburarea linistii publice.
6. Un barbat tragea sa moara pe podeaua magazinului Target. Reactia cumparatorilor? L-au ignorat total
Walter Vance, in varsta de 61 de ani, a dorit sa participe la Black Friday 2011, atras de produsele magazinului Target din Virginia de Vest. Batranul s-a prabusit insa pe podeaua magazinului si ceilalti cumparatori l-au ignorat pur si simplu, in goana dupa cadouri. Farmacistul avea o boala de inima si a murit la spital.
7. Un magazin Wal-Mart a fost inchis dupa ce zombii au luat-o razna
In 2009, un magazin Wal-Mart din California a fost nevoit sa traga obloanele, dupa ce cumparatorii s-au repezit, pur si simplu, sa insface produsele vandute la reducere. Angajatii au chemat politia si s-au batut cu clientii, timp de doua ore. Cumparatorii au spart geamurile usii de la intrare, dorind sa intre cu orice pret inauntru.
Morala? Cumparati online de BLACK FRIDAY!