Reactia lui Orban, la aflarea vestii ca Florin Citu va candida la sefia PNL: Va exista un gentleman's agreement
ludovic orbancongres pnlalegeri pnl
Peste 500 de liberali se reunesc duminica in cadrul Consiliul National al PNL. Evenimentul are loc in aer liber si este organizat in Bucuresti, in Gradina de vara Herastrau (Amfiteatru) a Teatrului "Constantin Tanase". Inainte de inceperea Consiliului,
premierul Florin Citu si-a anuntat candidatura la sefia PNL, spunand ca partidul are nevoie "de un nou suflu". In replica, actualul presedinte PNL, Ludovic Orban, si-a lansat si el candidatura, dar a salutat decizia lui Citu de a intra in competitie, fiind convins ca "va exista un gentleman's agreement care sa duca la o competitie onesta".
Miza cea mai importanta a reuniunii este stabilirea datei congresului PNL, in cadrul caruia va fi aleasa noua echipa de conducere a partidului. Conform propunerii Biroului Executiv National, acesta ar putea avea loc pe 25 septembrie.
"Astazi dimineata, prim-ministrul Romaniei, si-a anuntat candidatura pentru functia de presedinte al PNL. Salut acest anunt care da drumul la o competitie in Partidul National Liberal care sunt convins ca va face bine PNL. Va fi o competitie de viziuni, proiecte, obiective care sa arate romanilor ca PNL are capacitatea sa ofere o buna guvernare. Salut, Florin, intrarea in cursa.
Am avut o discutie cu domnul Florin Citu si in mod evident va exista un gentleman's agreement care sa duca la o competitie onesta, pozitiva, in care sa aratam bogatia de resurse umane a PNL si capacitatea PNL de a genera oferte de guvernare", a declarat Ludovic Orban.
Va amintim ca, inainte de a incepe Consiliul, premierul Florin Citu si-a anuntat candidatura la sefia PNL, aparand in conferinta de presa alaturi de mai multi liberali cu functii importante in partid si putere in teritoriu, cum ar fi Emil Boc, Rares Bogdan, Raluca Turcan, Gheorghe Flutur si Robert Sighiartau.
Si Ludovic Orban candideaza pentru un nou mandat de presedinte al PNL: " Am trecut Romania prin pandemie"
In cadrul Consiliului, si actualul presedinte PNL si-a anuntat candidatura.
"Am ales sa candidez la un nou mandat pentru sefia PNL. Este o decizie pe care am luat-o greu. Nu pentru obiectivele mele de cariera. Am luat-o pentru ca stiu ca in urmatorii ani PNL va avea o perioada grea pentru evolutia sa ulterioara. Vin in fata dvs. cu ceea ce stiti despre mine. Sunt un om simplu, care m-am ridicat prin lupta mea, prin efort, prin deschiderea permanenta pe care am avut-o fata de oameni.
Stiti despre mine ca nu exista membru al PNL care sa aiba nevoie de mine, care sa vrea sa comunice cu mine si care sa nu poata vorbi cu mine", a spus Orban.
"Am luat de multe ori decizii riscante, curajoase, pe muchie de cutit. Vin cu fruntea sus in fata dvs. Si ma uit in ochii dvs fara sa am de ce sa las ochii jos.N-am castigat alegerile parlamentare, e adevarat, dar sa va puneti intrebarea de ce?
A trebuit sa facem fata celei mai grele perioade din istoria post-decembrista. Am trecut Romania prin pandemie. N-am reusit sa castigam pentru ca ne-a batut pandemia.
Candidez pentru un nou mandat de presedinte al PNL dintr-un profund respect pentru destinul PNL (...) PNL are nevoie de o perioada de modernizare", a mai spus liberalul.
"Voi aveti destinul in mana. Votati asa cum credeti ca trebuie pentru ca PNL sa ramana cel mai important partid", le-a mai transmis Orban colegilor liberali.
"Florin Citu: Vorbesc mai putin si fac mai mult. Ce fac, fac bine"
La randul sau, actualul premier al Romaniei a vorbit in cadrul reuniunii PNL despre viitorul partidului, dar si despre reusitele PNL legate in special de faptul ca a reusit sa socata Romania din criza "cu fruntea sus".
"Este cea mai frumoasa priveliste cand te uiti la familia liberala. Este o onoare sa fiu astazi aici sa impartasesc aceasta decizie. Astazi simt ca e datoria mea sa va spun de ce am luat aceasta decizie: pur si simplu, cred ca este momentul. Am aratat ca doar masurile liberale reprezinta solutia", le-a transmis Florin Citu colegilor de partid.
"Au scos Rominia din criza cu fruntea sus. Avem cea mai mare crestere economica din UE, iar estimarile arata pozitiv. Am aplicat principii si valori liberale.
Nu am crescut taxe. Am schimbat filozofia: am pus mai multe resurse la investitii. Am investit sume record de la buget si s-a vazut. Economia se bazeaza pe investitii.
Investitiile sunt motorul unei guvernari liberale. Aceasta guvernare liberala are misiunea de a asigura 8 ani de guvernare. Este nevoie de alt tip de politician.
Vorbesc mai putin si fac mai mult. Ce fac, fac bine. Impreuna facem Romania liberala", a mai spus premierul.
Conditii speciale pentru reuniunea liberalilor: Adeverinta de vaccinare, sau teste rapide la intrare
La Consiliul National al PNL iau parte duminica 500 de liberali, reuniti in aer liber. Tinand cont de conditiile epidemiologice, participantii trebuie sa prezinte la intrare adeverinta de vaccinare, sau sa accepte sa fie testate pe loc, cu teste rapide pentru depistarea infectiei cu noul tip de coronavirus.