Iohannis, un nou apel catre romani si politicieni: Pandemia ne-a pus in fata tabloul a 30 de ani de esecuri

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Iohannis, un nou apel catre romani si politicieni: Pandemia ne-a pus in fata tabloul a 30 de ani de esecuri
Iohannis, un nou apel catre romani si politicieni: Pandemia ne-a pus in fata tabloul a 30 de ani de esecuri
de Magda Florea la 09 Iul. 2020
Urmareste-ne pe Google News
klaus iohannispandemieepidemie

Joi, cand Romania a inregistrat cel mai mare numar de noi cazuri de infectare cu Sars-Cov2, presedintele Klaus Iohannis a facut un apel la responsabilitate, dedicat atat politicienilor, cat si societatii civile. Presedintele spune ca ''aceasta pandemie ne-a pus in fata tabloul a 30 de ani de esecuri in organizarea si administrarea statului roman. Sunt carente majore, imposibil de suplinit in doar cateva luni''. De asemenea, seful statului a vorbit si despre masurile dure luate de Guvern in fata pandemiei, despre care spune ca s-au dovedit a fi eficiente si au avut ca scop evitarea unui ''scenariu negru''. In acest moment de cumpana, presedintele cere Parlamentului sa adopte proiectul de lege privind carantina, izolarea si internarea, iar oamenilor sa respecte normele sanitare.

Declaratiile presedintelui Klaus Iohannis:

  • Noul coronavirus a schimbat radical vietile tuturor si a pus la incercare sistemele de sanatate, de protectie sociala, precum si pe cele economice de pe intregul mapamond.
  • Realitatea din toate tarile afectate ne arata acum, fara echivoc, ca pericolul unei raspandiri masive a virusului, care sa nu poata fi tinuta total sub control, a putut fi evitat doar prin adoptarea de masuri ferme.
  • Romania a actionat la timp si eficient. In data de 16 martie, am semnat decretul privind instituirea starii de urgenta, in urma evaluarii situatiei epidemiologice nationale si internationale, a discutiilor din cadrul CSAT, a consultarii membrilor Guvernului si a dialogului cu specialistii in epidemiologie si sanatate publica, protejarea si siguranta cetatenilor fiind obiectivul fundamental.
  • Unica ratiune a acestor masuri restrictive a fost evitarea unui scenariu negru, caracterizat printr-un val masiv de victime si imbolnaviri, un scenariu care ar fi fost inevitabil mai ales in conditiile in care Romania nu avea niciun fel de stocuri medicale pentru situatii de urgenta, iar toate statele lumii erau angrenate intr-o cursa contra cronometru pentru achizitia acelorasi resurse sanitare.
  • De asemenea, in evaluarea situatiei si aprecierea necesitatii instituirii starii de urgenta, am luat in considerare una dintre caracteristicile esentiale care diferentiaza Romania de celelalte state europene, si anume existenta celei mai numeroase diaspore din Europa.
  • Am transmis astazi Parlamentului, conform legii, informarea privind starea de urgenta instituita pe intregul teritoriu al Romaniei prin cele doua decrete, semnate pe 16 martie si, respectiv, 14 aprilie.
  • Documentul prezinta in mod sintetic si transparent actiunile si initiativele pe care le-am avut pe perioada starii de urgenta pentru a atinge obiectivele prioritare urmarite, respectiv protejarea sanatatii cetatenilor, limitarea efectelor pandemiei, protejarea si relansarea economiei.
  • Documentul propune si o serie de masuri menite sa imbunatateasca in viitor capacitatea de raspuns din partea statului in fata unor provocari similare.
  • Pandemia COVID-19 a generat o criza la nivel mondial care a reclamat din partea tuturor statelor actiuni rapide, adaptabilitate si solutii inedite.
  • Ne aflam astazi la aproape jumatate de an de la momentul in care, pe 30 ianuarie, Organizatia Mondiala a Sanatatii recunostea riscurile majore reprezentate de epidemia cu noul coronavirus, declarand-o situatie de urgenta pentru sanatatea internationala, motivata de faptul ca SARS-CoV-2 nu putea fi comparat cu niciun virus anterior, fiind total atipic ca manifestare a bolii, agresivitate si capacitate de transformare, dar si adaptare la mediu
  • In contextul pandemiei, revenirea pe teritoriul national a unui numar important de romani din diaspora, inclusiv din zone puternic afectate de epidemie, a reprezentat una dintre cele mai mari provocari pentru autoritatile romane si un argument pentru instituirea starii de urgenta.
  • Intr-un context dominat de evolutii nefavorabile, a fost nevoie de o interventie rapida, coordonata si eficienta din partea autoritatilor pentru sprijinirea populatiei si a agentilor economici, precum si de un comportament responsabil si solidar din partea cetatenilor.
  • Evolutia situatiei epidemiologice la nivel national a condus la evidentierea unor carente majore in cele mai importante sisteme ale statului, in special in cel medical, unde s-a constatat lipsa materialelor care sa acopere si nevoile urgente, esentiale.
  • Mai mult, pandemia a scos la iveala o serie de fragilitati sistemice, precum o economie nationala puternic dezechilibrata, lipsa investitiilor publice, productivitate scazuta si o capacitate administrativa redusa.
  • Criza COVID-19 a pus o presiune uriasa pe marile sisteme publice, care, ani la rand, au fost subfinantate si, uneori, gestionate fara simt de raspundere. Diletantismul si lipsa de responsabilitate a guvernarilor anterioare au avut un impact negativ asupra capacitatii statului de a raspunde unei asemenea amenintari. Din cauza vulnerabilitatilor sistemice, efortul autoritatilor romane de a gestiona o criza de o asemenea anvergura a fost cu atat mai anevoios.
  • In pofida acestor conditii deosebite, institutiile implicate direct in managementul crizei au reusit, prin implementarea unor masuri dure, exceptionale, sa diminueze efectele negative ale epidemiei COVID-19, actionand rapid, proportional si eficient. Acest lucru ar fi fost imposibil fara profesionalismul si dedicarea personalului medical.
  • Datorita modului in care toti actorii implicati si, in special, cei aflati in prima linie si-au facut datoria, a fost evitata o criza sanitara de proportii si au fost salvate numeroase vieti omenesti.
  • De asemenea, raspunsul cetatenilor la apelul autoritatilor a fost unul covarsitor pozitiv. Prin modul responsabil si rational in care s-au raportat la ansamblul de masuri sanitare instituite, romanii au dovedit ca au inteles gravitatea situatiei si necesitatea respectarii masurilor adoptate.
  • Desi restrictiile impuse au fost fara precedent in perioada postdecembrista, justetea si proportionalitatea acestora au fost intarite si de comportamentul majoritatii cetatenilor, care le-au asimilat si le-au integrat in viata lor de zi cu zi.
  • La randul lor, sectorul neguvernamental si cel economic s-au alaturat demersului statului de a face fata epidemiei, contributia acestora fiind semnificativa.
  • Pe durata starii de urgenta, m-am consultat permanent cu Guvernul si am participat constant la videoconferinte cu autoritatile, cu managerii de spitale, cu prefectii si sefii institutiilor publice deconcentrate pentru a afla in mod direct care sunt problemele cu care se confrunta si pentru a ma asigura ca masurile instituite sunt suficiente. Toate aceste evenimente au fost anuntate in mod transparent, iar rezultatul dialogului cu autoritatile din domeniu a fost, de fiecare data, comunicat public.
  • Prin promptitudinea reactiei autoritatilor la criza sanitara, prin cadrul exceptional creat odata cu instituirea starii de urgenta, precum si prin masurile luate, Romania s-a dovedit a fi una dintre tarile cu capacitatea institutionala de a gestiona in mod adecvat riscurile asociate COVID-19 si de a actiona rapid, oportun si corect pentru limitarea raspandirii epidemiei.
  • Astfel, datele statistice de la nivel mondial si european releva faptul ca, desi nu dispune nici pe departe de resursele financiare si materiale ale altor state membre ale Uniunii Europene si nici de un sistem sanitar performant, Romania a gestionat in mod eficient aceasta criza sanitara in timpul starii de urgenta.
  • Aceasta pandemie ne-a pus in fata tabloul a 30 de ani de esecuri in organizarea si administrarea statului roman. Sunt carente majore, imposibil de suplinit in doar cateva luni. Efortul de constructie a unui stat eficient va fi unul de durata, de aceea reformarea marilor sisteme publice nu mai poate fi amanata la nesfarsit. Pasii mari care s-au facut acum, in directia unei ample digitalizari, de exemplu, trebuie continuati in mod accelerat.
  • Tot ce s-a dovedit in aceasta perioada ca nu functioneaza trebuie asezat pe baze corecte. Tocmai de aceea, o parte importanta a informarii pe care am trimis-o Parlamentului este reprezentata de un set de masuri propuse pentru ca, in viitoare situatii de criza, valorificand lectiile acestei experiente, statul sa dispuna de o capacitate crescuta de raspuns pentru a proteja eficient cetateanul.
  • Si, pentru ca am ajuns la acest capitol, tin sa mentionez una dintre marile probleme cu care ne-am confruntat si, iata, ne confruntam in continuare, anume lipsa unei legislatii coerente si bine gandite. Am fost nevoiti sa gestionam aceasta pandemie cu legi slabe si sumar croite, astfel ca, in cele mai critice momente sanitare, a trebuit sa ajustam din mers si legislatia.
  • In viata unui stat, exista situatii exceptionale care impun masuri exceptionale, situatii in care chiar paradigma actiunii statale se schimba. Fara indoiala, regimul starii de urgenta a fost gandit de legiuitorul constituant astfel incat sa asigure un raspuns prompt la un pericol iminent pentru cetateni sau chiar pentru insusi statul roman. Tocmai din acest motiv, intregul cadru normativ al masurilor exceptionale, pe de o parte, trebuie regandit si aliniat cu arhitectura constitutionala, iar, pe de alta parte, trebuie sa cuprinda instrumente suficiente pentru o actiune prompta si eficienta a autoritatilor.
  • Prin Constitutie, in situatii de criza sanitara, statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea sanatatii publice. In realizarea acestei obligatii, solutiile legislative, pe langa faptul ca trebuie sa asigure un just echilibru intre drepturile si libertatile concomitent garantate si protejate de stat, trebuie sa asigure si depasirea crizei.
  • De aceea, in spiritul Constitutiei, fac un apel la colaborare loiala intre institutiile fundamentale ale statului. Acum nu este momentul disputelor politice si al orgoliilor. Interesul comun al tuturor, in acest moment, trebuie sa fie, mai presus de orice, salvarea vietii romanilor si protejarea cetatenilor tarii noastre. In astfel de momente de cumpana pentru o intreaga tara, politicienii din toate partidele trebuie sa fie la inaltimea functiilor detinute.
  • Vedem permanent in ultimele saptamani tot felul de contre si dispute despre o masura sau alta. Romania si romanii au nevoie din partea politicienilor nu doar de verva discursurilor politice, uneori subsumate interesului de campanie, ci de argumente rationale, solide, de disponibilitate de a asculta expertii din domeniu si de a gasi solutiile cele mai bune pentru societate.
  • Este nevoie ca impreuna, uniti, autoritati, politicieni, jurnalisti, societate civila, dincolo de viziunile care ne despart, sa transmitem cetatenilor un mesaj unitar. Virusul este real, nu are culoare politica, nu poate fi interzis prin lege si nici nu dispare de la sine prin simpla negare a existentei lui. De aceea, fac un apel la Parlament sa adopte urgent cadrul de care este nevoie pentru ca autoritatile sa actioneze pentru protejarea sanatatii oamenilor.
  • Am intrat, de aproape o jumatate de an deja, intr-o perioada cu extrem de multe incertitudini si este absolut normal sa resimtim nesiguranta si sa ne dorim ca totul sa revina cum a fost. Si eu imi doresc asta. Deocamdata insa acest lucru, din pacate, nu este posibil. Avem solutii pentru a ne relua vietile cat mai aproape de normalitate, insa tine de responsabilitatea fiecaruia dintre noi sa reusim acest lucru. Oricate eforturi ar face statul, sanatatea noastra, a tuturor, tine si de constiinta fiecaruia.
  • Sa purtam masca, sa respectam distantarea fizica si sa ne spalam des pe maini! Asta ne spun medicii.
  • Aceste trei masuri nu sunt menite sa ne faca viata mai grea, ci, dimpotriva, sa ne protejeze. Ele ne asigura libertatea de a face in siguranta aproape toate activitatile de care ne bucuram inainte de pandemie. 
 
''Sa nu pierdem ceea ce am castigat deja! Suntem o natiune puternica si putem sa trecem impreuna cu bine si peste aceasta perioada'', a incheiat presedintele.

Si miercuri, cand Romania a inregistrat 555 de noi cazuri de infectare, presedintele Klaus Iohannis a facut un apel catre romani si politicieni, la unitate, la responsabilitate, la respectarea normelor sanitare.
 

Breaking news: Tataru: Se impune STAREA DE URGENTA daca vom ajunge la 10.000 de cazuri in 3-4 zile




Senior Editor Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Ghidul angajatorului. Avansul din salariu nu este reglementat nicaieri in lege
Companii

Ghidul angajatorului. Avansul din salariu nu este reglementat nicaieri in lege

today27 Ian. 2025
Sfaturi pentru cresterea eficientei: este important sa te odihnesti suficient
Life Style

Sfaturi pentru cresterea eficientei: este important sa te odihnesti suficient

today27 Ian. 2025
Cand liniile de credit devin un pas spre investitii majore: studiu comparativ intre doua modele de crestere
Banii tai - sectiune de educatie financiara

Cand liniile de credit devin un pas spre investitii majore: studiu comparativ intre doua modele de crestere

today27 Ian. 2025
Ghidul angajatorului. Aplicarea de sanctiuni disciplinare este un drept al dvs., nu o obligatie!
Companii

Ghidul angajatorului. Aplicarea de sanctiuni disciplinare este un drept al dvs., nu o obligatie!

today27 Ian. 2025
Strategii financiare inteligente pentru a face fata inflatiei in 2025
Financiar-Bancar

Strategii financiare inteligente pentru a face fata inflatiei in 2025

today27 Ian. 2025
5 motive pentru care un credit bancar poate fi cea mai proasta decizie in 2025
Financiar-Bancar

5 motive pentru care un credit bancar poate fi cea mai proasta decizie in 2025

today27 Ian. 2025
Salariul mediu net in 2025: Ce prognozeaza fostul ministru de Finante pentru romani?
Economie

Salariul mediu net in 2025: Ce prognozeaza fostul ministru de Finante pentru romani?

today24 Ian. 2025
Explozie de angajari LA STAT: peste 1,3 milioane de posturi ocupate
Economie

Explozie de angajari LA STAT: peste 1,3 milioane de posturi ocupate

today24 Ian. 2025

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Cand liniile de credit devin un pas spre investitii majore: studiu comparativ intre doua modele de crestere
Banii tai - sectiune de educatie...

Cand liniile de credit devin un pas spre investitii majore: studiu comparativ intre doua modele de crestere

today27 Ian. 2025
Ghidul angajatorului. Aplicarea de sanctiuni disciplinare este un drept al dvs., nu o obligatie!
Companii

Ghidul angajatorului. Aplicarea de sanctiuni disciplinare este un drept al dvs., nu o obligatie!

today27 Ian. 2025
Strategii financiare inteligente pentru a face fata inflatiei in 2025
Financiar-Bancar

Strategii financiare inteligente pentru a face fata inflatiei in 2025

today27 Ian. 2025
5 motive pentru care un credit bancar poate fi cea mai proasta decizie in 2025
Financiar-Bancar

5 motive pentru care un credit bancar poate fi cea mai proasta decizie in 2025

today27 Ian. 2025

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x