Dragnea a cerut DIZOLVAREA PSD de catre magistrati europeni. Judecatorii romani i-au respins cererea
liviu dragneacjuecurtea de justitie a uniunii europeneueuniunea europeana
Cererea lui Liviu Dragnea prin care dosarul privind dizolvarea Partidului Social Democrat (PSD) sa ajunga pe masa magistratilor europeni a fost respinsa, joi, de judecatorii romani.
Avocatul lui Liviu Dragnea in instanta o cerere de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) in dosarul in care fostul lider PSD contesta noua conducere a Partidului Social Democrat.
Cei doi judecatori ai Curtii de Apel Bucuresti care au analizat cererea, respectiv Mihai Andrei Negoescu Gandac si Adina Cosma, au respins solicitarea lui Liviu Dragnea, iar cauza nu va mai ajunge acum pe masa magistratilor europeni. Motivul pentru care cererea a fost refuzata este acela ca ea nu are legatura cu obiectul dosarului in cauza, respectiv "validarea modificarilor la statului partidului si a noii conduceri".
Mihai Andrei Negoescu Gandac, presedintele completului de judecata, a prezentat intrebarile pe care Dragnea le adreseaza CJUE prin cererea depusa de avocatul sau. Dragnea intreaba CJUE daca constituie sau nu o frauda a banilor europeni activitatea unui europarlamentar care a angajat un asistent pe plan local, platit din bani UE, dar care nu a declarat in tara salariul real al asistentului, ci salariul minim. Dragnea mai spune ca la bugetul national nu au ajuns impozitele calculate la salariul real virat de Parlamentul European.
De asemenea, fostul lider PSD mai inclusese in cerere si intrebarea "Daca i s-a incalcat dreptul la aparare prin faptul ca a fost judecat la Instanta suprema de completuri nespecializate".
De asemenea, judecatorii au mai respins o alta cerere a fostului lider PSD. Ea viza sesizarea Curtii Constitutionale cu o exceptie privind art.46 alin.2 din Legea 14/2003 privind partidele politice. Judecatorii au spus si de aceasta data ca demersul intentionat de Dragnea nu are legatura cu obiectul dosarului, al carui urmator termen va fi pe data de 8 noiembrie.
Context: Dragnea cere insistent dizolvarea PSD
Liviu Dragnea a cerut Curtii de Apel Bucuresti dizolvarea Partidului Social Democrat, dupa ce Tribunalul Bucuresti i-a respins aceeasi solicitare. Fostul lider PSD se foloseste chiar de condamnarea sa la inchisoare pentru a cere acest lucru, intrucat sustine ca, in cele din urma partidul ar fi "complice" la infractiunile pentru care fostul lider PSD a fost condamnat la 3 ani si jumatate de inchisoare.
Acesta sustine ca avand in vedere ca cele doua angajate DGASPC care au lucrat in realitate la PSD Teleorman au comis fapte de frauda, activitatea organizatiei judetene a fost ilicita in perioada 2006-2012. Pe cale de consecinta, ar trebui dizolvata.
Dragnea sustine ca PSD Teleorman a cauzat un prejudiciu Directiei pentru Protectia Copilului pentru ca le-a tinut pe cele doua angajate in acte si ca, astfel, PSD Teleorman ar trebui dizolvat.
Insa fostul lider PSD merge mai departe si cere dizolvarea intregului partid, din acelasi motiv. Daca PSD Teleorman a gresit, inseamna ca intregul partid si-a asumat, deci trebuie si el dizolvat. Aceasta este logica argumentativa pe care merge Liviu Dragnea.
De asemenea, Dragnea cere judecatorilor sa anuleze si desemnarea Vioricai Dancila in fruntea PSD. Aceasta nu este prima tentativa de acest fel.
Pe 8 august, Liviu Dragnea a depus o solicitare la Tribunalul Bucuresti, in calitate de intervenient, prin care cerea anularea alegerii Vioricai Dancila in functia de presedinte al partidului, dar si a lui Mihai Fifor in functia de secretar general. Atunci, Dragnea nu a primit solutie favorabila.
In cererea depusa in instanta, Liviu Dragnea solicita respingerea cererii de inscriere in Registrul partidelor politice de la Tribunalul Bucuresti a rezultatului alegerii ca presedinte al PSD a Vioricai Dancila 'pe motiv de ilegalitate si nestatuaritate a alegerii, datorita faptului ca alegerea sa ca Presedinte al PSD s-a facut de catre delegatii la Congresul PSD din 29 iunie in baza modificarilor de Statut votat tot in acel congres dar neinscrise la Tribunalul Bucuresti',
Tribunalul Bucuresti a respins pe 9 august solicitarea lui Dragnea si a explicat ca nu exista temei legal pentru dizolvarea partidului, intrucat filiala din Teleorman a PSD nu a incalcat legea.
Acum, fostul presedinte PSD a contestat decizia data de Tribunalul Bucuresti, iar cauza a ajuns pe masa Curtii de Apel Bucuresti, dosarul avand ca obiect "partide politice modificari acte constitutive - statut - organe de conducere”.
Citeste si:
Va intra Dragnea in istorie ca un martir?
Totusi, actiunea lui Dragnea este pusa sub semnul intrebarii competentei profesionale, deoarece doar Ministerului Public ii revine atributia de a putea cere dizolvarea unui partid, in schimb Dragnea actioneaza pe cont propriu, ca persoana fizica.
Fostul lider PSD ispaseste o pedeapsa privativa de libertate de 3 ani si sase luni, data de Inalta Curte in Dosarul DGASPC Teleorman.