BAC si Evaluare Nationala 2020: Cand vor avea loc examenele. Ministrul Educatiei a oferit detalii
ministerul educatieimonica anisiebacalaureat 2020evaluare nationala 2020examene nationalean scolarscoliinvatamanteducatiescoala online
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a anuntat datele la care se vor tine Bacalaureatul si Evaluarea Nationala din acest an. De asemenea, ministrul a anuntat ca elevii vor da examenele doar din materia studiata pe primul semestru. Ministrul a mai anuntat ca materia ce trebuia parcursa in aceasta perioada, in care scolile au activitatea suspendata, va fi recuperata in urmatorul an scolar, conform unui ghid metodologic intocmit de Ministerul Educatiei, pentru fiecare materie in parte.
Potrivit ministrului Educatiei, Bacalaureatul va incepe pe 22 iunie. In acest an, elevii claselor a 12-a vor incepe examenul cu probele scrise, iar la final se vor sustine cele orale. Aceasta este o noutate in procedura de examinare a elevilor care finalizeaza cursurile liceale.
Pentru elevii claselor a 8-a, ministrul Educatiei a anuntat ca Evaluarea Nationala va incepe pe 15 iunie.
Potrivit ministrului Educatiei, elevii care vor sustine Bacalaureatul si Evaluarea Nationala in acest an, vor fi grupati cate 10 in clasa. De asemenea, elevii vor da examenele doar din materia studiata pe primul semestru, a mai anuntat ministrul. Programa este deja publicata pe site-ul Ministerului Educatiei.
Presedintele Klaus Iohanni a anuntat, luni, ca scolile nu se vor mai redeschide anul acesta. Totusi, elevii din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii de final de ciclu profesional si postliceal pot reveni in clase pe 2 iunie, pentru doua saptamani, pentru a face pregature pentru examenele nationale.
"Pentru elevii cu probleme de sanatate sau care au acasa persoane cu risc de imbolnavire, prezenta la scoala va fi optionala, iar decizia va apartine parintilor. In aceasta situatie, pregatirea elevilor se va face in sistem online (...) Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unitatile de invatamant si inspectoratele scolare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse de invatare si sarcini de lucru”, a anuntat ministrul Educatiei.
Referitor la materia pe care elevii au pierdut-o, cei care vor reveni la scoala anul viitor, o vor recupera, conform unei metodologii pe care o va elabora Ministerul Educatiei Nationale.
Citeste si:
Ordonanta militara 10. TEXT INTEGRAL