Reactiile liderilor straini la discursul lui Mubarak
stiri egiptegipt stirimubaraksarkozyelbaradeiomar suleimandiscursul lui mubarak
Lideri internationali, dar si politicieni importanti din intreaga lume au reactionat la cald fata de discursul presdintelui egiptean Hosni Mubarak, care va ramane in istorie pentru anuntul ca-i va delega vicepresdintelui Omar Suleiman unele dintre atributiile puterii. Mubarak a sfidat sutele de mii de oameni care nu asteptau decat un singur lucru: sa plece.
Mubarak a incercat sa atinga coarda sensibila a manifestantilor, numindu-i fii, fiice, frati. "Sunt mandru de voi, caci o noua generatie a Egiptului a dat startul schimbarii spre mai bine, viseaza, dar si creeaza viitorul", a spus el.
NICOLAS SARKOZY, PRESEDINTELE FRANTEI
"Sper din toata inima in democratia nou-nascuta a Egiptului, ca egiptenii vor avea timp sa-si creeze structurile si principiile care vor ajuta la pavarea drumului spre o democratie, si nu spre o alta forma de dictatura, dicatura religioasa, asa cum s-a intamplat in Iran. Predarea partiala a puterii era inevitabila".
WILLIAM HAGUE, SECRETARUL BRITANIC DE EXTERNE
"Marea Britanie doreste ca egiptenii sa poata sa-si rezolve neintelegerile intr-o maniera pasnica si democratica. Asta este tot ce ne-am dorit inca de la inceputul acestei crize: o tranzitie rapida, dar urgenta catre un guvern reprezentativ al poporului din Egipt.
Nu este evident ca puterea a fost predata si care sunt implicatiile acestui fapt. Solutia este ca puterea sa fie in mainile poporului."
EHUD BARAK, MINISTRUL ISRAELIAN AL APARARII
"Depinde de poporul egiptean sa-si gaseasca drumul, conform constitutiei, normelor si practicilor proprii".
GUIDO WESTERWELLE, MINISTRUL GERMAN DE EXTERNE
[Discursul lui Mubarak] "nu a reprezentat pasul inainte sperat".
JOHN MCCAIN, SENATOR REPUBLICAN AMERICAN
"Anuntul presedintelui Mubarak ca va ramane la putere este nefericit si ingrijorator".
MOHAMMED ELBARADEI, LIDERUL OPOZITIEI EGIPTENE
"Egiptul va exploda. Numai armata mai poate salva acum tara".