Parteneriatul dintre Marea Britanie si India, unul dintre cele mai mari din acest secol
david cameronindiaacord comercialpartneriat economicrolls royce
Parteneriatul dintre Marea Britanie si fosta sa colonie India ar putea fi unul dintre cele mai mari din acest secol.
Premierul britanic David Cameron, aflat intr-o vizita de trei zile in Mumbai, crede ca Regatul Unit si India pot pune la punct unul dintre cele mai mari parteneriate economice din acest secol, potrivit BBC.
Potrivit oficialilor britanici, aceasta delegatie este cea mai mare condusa vreodata de catre un premier britanic peste hotare care sa aiba ca scop schimburile comerciale si parteneriatele economice.
Printre companiile care si-au trimis oficiali in aceasta vizita se numara Rolls-Royce, BAE Systems, BP, British Museum si Metroul din Londra.
Totodata, Cameron a parut a indica faptul ca procesul de acordare a vizelor ar putea fi imbunatatit pentru oficialii companiilor care vor sa investeasca in Marea Britanie.
"Cresterea Indiei va fi unul dintre marile evenimente ale acestui secol si va fi un fenomen impresionat de urmarit", a afirmat Cameron la o conferinta de presa in sediul Univelever din Mumbai.
Premierul a subliniat faptul ca Regatul Unit doreste sa fie cel mai important partener economic al Indiei, iar limita unui astfel de acord este greu de imaginat.
O alta problema pe care Cameron vrea s-o rezolve in relatia cu India este cea a vizelor. Londra a luat recent niste masuri care inaspresc regimul de acordare a acestor vize, masura care a trezit nemultumiri in India.
Cameron a subliniat insa ca nu exista limite in ceea ce priveste numarul de studenti care vor sa vina la universitatile britanice atata timp cat au un certificat in limba engleza si sunt admisi la o institutie de invatamant.