Ministrul Sanatatii: Toti bucurestenii vor fi TESTATI pentru coronavirus: Mergem din usa in usa
victor costachecoronaviruscovid 19teste coronavirusbucuresti
Ministrul Sanatatii, Victor Costache, a anuntat, miercuri seara, ca toti bucurestenii vor fi testati pentru coronavirus. Pentru acest lucru, se vor forma echipe mobile care vor merge din usa in usa.
"Am avizat un parteneriat si un program care va demara rapid. Vrem sa se testeze toata populatia Bucurestiului printr-o serie de echipe care vor merge door to door (din usa in usa- n.red.), dupa modelul Coreei de Sud. Este foarte important sa facem milioane de teste. Pana la sfarsitul saptamanii, vom avea inca 200.000 de teste. Am pornit cu un singur centru de testare in ianuarie si acum avem cel putin 20 si vrem sa avem 1-2 la nivel judetean”, a declarat ministrul Sanatatii, Victor Costache.
De asemenea, ministrul a anuntat ca pacientii cu forme usoare vor fi mutati din sectiile de boli infectioase in unitati de cazare hoteliere, unde vor fi tratati si supravegheati de medici. Totodata, pecientii cu forme usoare vor fi tratati si acasa.
“Maine incepe un proiect pilot pentru a lua presiunea de pe spitalele de boli infectioase. Maine, 50 de pacienti vor fi instalati in hoteluri cu camere individuale, supravegheati. Principiul de baza e sa nu amestecam pacientii si sa nu-i trimitem acasa, e cea mai mare greseala care s-a facut in tarile europene”, a mai spus ministrul.
In schimb, cei care dezvolta o forma mai agresiva a bolii, vor fi tratati in cele 30 de unitati spitalicesti care se pregatesc sa primeasca doar acest tip de pacienti, la nivelul intregii tari. Astfel, nu vor mai fi tinuti la comun cu pacienti care sufera de alte afectiuni, in cele 7 7 centre de boli infectioase unde se afla acum: 2 in Capitala si 5 in restul tarii.
”Nu tratam Covid-19 in spitale nonCovid, e pilonul de baza al strategiei pentru lupta impotriva virusului. Au fost deja pregatite spitale de boli pulmonare si se adauga la fiecare judet un spital care va deveni spital Covid-19 sau se grupeaza doua judete pentru a identifica un spital mai mare. La nivelul Bucurestiului s-a pregatit Colentina, care va deveni functional de maine”, a spus ministrul.
Va fi testata si populatia celorlalte orase din tara. Prioritari sunt varstnicii si persoanele vulnerabile
Secretarul de stat, Nelu Tarat, a explicat, la Digi 24 ca va fi testata populatia si in celelalte orase. Prioritate la testare o vor avea persoanele in varsta si cele care fac parte din categoriile de risc.
Incepem de saptamana viitoare, cu personalul medical, pacientii, apoi vom trece la testarea populatiei, cu fiecare cartier in parte”, a spus Nelu Tataru.
"Este un proiect prin care se urmareste testarea tuturor aglomerarilor urbane. In Bucuresti este cea mai mare aglomerare urbana si ramane a fi testata, etapizat, toata populatia. S-au mai primit 15 real-time PCR-uri, care vor fi montate, vor fi dotate cu specialistii de rigoare si se vor face aceste testari etapizat pentru toata populatia Bucurestiului, aleas aca prima aglomerare urbana. Vor urma si celelalte orase, Bucurestiul fiind oarecum un proiect-pilot in acest moment pentru a putea evalua starea de infectare a unui oras”, a mai declarat Nelu Tataru la Digi24.
Citeste si:
Numai 9% dintre antreprenorii romani considera ca masurile economice adoptate de Guvern ii ajuta in mare masura