Cum ar putea arata noul cabinet guvernamental francez
economiezona eurogermaniafrantapartidul socialistpolitica
Marti, premierul Frantei va incerca sa alcatuiasca un nou guvern, la o zi dupa debarcarea-surpriza a ministrilor care s-au opus rigorilor bugetare.
Manuel Valls va cauta un echilibru al celui de-al doilea cabinet din ultimele cinci luni, inainte negocierilor cu politicienii francezi si UE cu privire la bugetul Frantei pentru 2015. Premierul ar putea face un anunt in urmatoarele ore.
Valls si-a prezentat luni demisia, dupa ce presedintele Francois Hollande a decis ca ministrul economiei, Arnaud Montebourg, a mers prea departe cand a atacat masurile sale economice si "obsesia" Germaniei pentru austeritate.
Doua din ziarele de top din Franta, conservatorul Le Figaro si cel de stanga, Liberation, au definit evenimentele ca facand parte dintr-o "criza a regimului".
Luc Chatel, liderul UMP, principalul partid de opozitie, a solicitat ca noul guvern sa fie supus unui vot de incredere.
Aurelie Filippetti, unul dintre cei trei ministri (printre care si Montebourg) care vor parasi guvernul, a negat speculatia potrivit careia grupul va incerca sa ii indeparteze pe deputatii de stanga de nucleul guvernului, pentru a submina majoritatea fragila a lui Hollande.
"Nu dorim sa provocam o criza guvernamentala. O sa sustin urmatorul guvern", a spus fostul ministru al culturii.
Hollande s-a folosit de aniversarea de luni a eliberarii Parisului de sub dominatia nazista (1944) pentru a trasa o paralela cu Franta moderna, "o tara distrusa, care a gasit puterea sa renasca".
A doua cea mai mare economie a zonei euro nu da semne de imbunatatire si guvernul a recunoscut ca nu va putea respecta tintele fiscale stabilite cu partenerii UE, printre care si Germania.
Cel mai recent semn al impasului in care se afla Franta este sectorul imobiliar aflat in criza, care a ajuns la cele mai scazute niveluri din ultimii 15 ani.
Economistii au salutat plecarea lui Montebourg, sperand ca urmatorul ministru va acorda mai multa atentie finantelor Frantei.
"Acest pas reprezinta o clarificare binevenita a strategiilor economice, dar majoreaza riscul crizei politice", a declarat economistul Barclays, Philippe Gudin.
Gudin precizeaza ca un scenariu plauzibil ar fi cel in care "legiuitorii rebeli" din partidul socialist ar continua sa critice politicile lui Hollande, fara sa determine noi alegeri - temandu-se, probabil, pentru propriile lor fotolii.