Alti bani pe CARDURILE SOCIALE, pentru si mai multi romani. Ce faci daca ai devenit eligibil, dar n-ai primit card sau daca l-ai primit, dar e gol
vouchere socialeajutor de la statsprijin pentru romaniatichete sociale
Guvernul anunta ca au fost facute platile aferente transei a doua din programul "Sprijin pentru Romania", in data de 26 august, ceea ce inseamna ca romanii considerati a fi eligibili primesc a doua transa din cei 250 de lei acordati de stat din doua in doua luni pentru achizitioanarea alimentelor de baza.
"In aceasta luna se vor distribui si incarca si cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili dupa momentul acordarii primei transe, sau care au fost omisi din aceasta, insumand aproximativ 91.000 de persoane. Valoarea totala a transei a doua se ridica la aproape 600.000.000 lei si a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de romani", transmite Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene.
Cine beneficiaza, concret, de acest ajutor:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflati in evidenta caselor de pensii sectoriale si beneficiarii de drepturi prevazute de legi cu caracter special, platite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale caror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele incadrate in grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale caror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel putin 2 copii in intretinere, ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social in conditiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare;
f) Persoanele fara adapost, asa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale in vigoare.
Intrebari si raspunsuri privind cele mai frecvente probleme pe care beneficiarii voucherelor sociale le pot intalni:
Am primit cardul, dar nu este incarcat
Sunt cateva situatii in care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului catre fiecare beneficiar se efectueaza cu intarziere. MIPE nu poate efectua plata pana nu primeste aceasta confirmare de la C.N. Posta Romana. Daca aveti card si nu este incarcat, sunati la 031.9268.
Sunt eligibil, dar nu am primit cardul
Sunt persoane care nu au intrat in posesia
cardului pentru ca la momentul distribuirii nu se aflau la domiciliu. Posta Romana incearca distribuirea de doua ori pentru fiecare beneficiar. Daca va aflati in aceasta situatie, primul pas este sa verificati la cel mai apropiat oficiu postal. Daca nu gasiti cardul acolo, sunati la 031.9268.
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale actualizeaza lunar, inainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare si mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificari intervenite fata de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introdusi in program se elibereaza noi suporturi electronice.
Asadar, daca ati devenit eligibil pe parcursul programului, veti fi adaugati pe aceste liste. Pentru a va asigura ca nu sunteti omis, va puteti adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala – din judetul de resedinta. Verificarea conditiilor de venit pentru beneficiarii se face exclusiv de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea sa adauge sau sa elimine beneficiari din liste.
Am pierdut cardul/Nu functioneaza
Beneficiarul care a pierdut/nu ii functioneaza cardul social trebuie sa anunte emitentul, apeland serviciul de Asistenta Clienti sau utilizand aplicatia mobila a emitentului. Emiterea unui nou card si expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, in termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.
Numerele de telefon oficiale sunt urmatoarele:
-
Edenred: 021 301 33 03
-
Sodexo: 021 204 46 64
-
UP Romania: 0374 66 22 73
Nu stiu de unde pot cumpara alimente/mese calde
Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici —
www.fonduri-ue.ro/vouchere. Ele sunt verificate saptamanal, iar daca exista modificari, sunt publicate pe site-ul MIPE.
Daca aveti alte curiozitati pe tema utilizarii voucherelor, aici gasiti raspunsuri pentru cele mai frecvente intrebari -–
www.fonduri-ue.ro/vouchere
Foto: pixabay.com