Targul International de Carte de la Ierusalim va afisa o productie romaneasca consistenta
targ de cartecarteierusalimicrministerul culturiiedituri
Duminica s-a deschis cea de-a 25-a editie a Targului International de Carte de la Ierusalim.
Dupa o participare continua in ultimii 30 de ani, pentru prima oara, Romania va avea doua standuri: unul al Ministerului Culturii, iar altul al Institutului Cultural Roman, dupa cum a informat ICR Ierusalim.
Vor fi organizate lansari de carte, cafenele literare, lecturi in limbile ebraica si romana. Totul, pe tapetul unei bogate selectii de carte. Astfel, in standul national vor fi etalate circa 300 de titluri, de la 20 de edituri, printre care Art, Cartea Romaneasca, Casa Radio, Corint, Curtea Veche, Humanitas, Jurnalul National, Nemira, Hasefer, Paralela 45, Polirom.
Nici ICR nu se lasa mai prejos, prezentand, din cele aproximativ 100 de volume, peste 40 de carti romanesti traduse prin programele Centrului Cartii (CENNAC), cu sprijinul ICR, precum si cele mai proaspete aparitii ale Editurii Institutului.
Numarul scriitorilor romani participanti la acest targ, eveniment care se petrece o data la doi ani, a crescut semnificativ. In aceste zile, 20-25 februarie, sunt asteptati peste 1200 de editori din peste 40 de tari, adica vor fi, practic, mai mult de 100 000 de titluri.
Alaturi de scriitoarele israeliene de origine romana Riri Sylvia Manor si Madeleine Davidsohn, invitatii la editia din acest an a Targului sunt Filip Florian si Andrei Oisteanu, din partea ICR, iar din partea Ministerului Culturii, Ioan Grosan si Solomon Marcus.
In afara de materialele distribuite pentru prezentarea programului ICR, standul va fi si un punct de informare despre evenimentele si programele derulate de Institut.