Blue Air zboara pe ruta Bucuresti - Glasgow si retur
bucuresti glasgowblue airturism romania
Zborul inaugural al rutei Bucuresti - Glasgow si retur a fost operat, recent, de compania Blue Air. Zborul a avut un grad de ocupare de peste 95%.
Cursa directa intre Bucuresti si Glasgow este disponibila in fiecare zi de joi si duminica, atat in orarul de iarna 2015 - 2016, cat si in orarul de vara 2016.
"Avand in vedere potentialul turistic al Romaniei, cat si pe cel al Scotiei, suntem convinsi ca aceasta noua ruta va fi foarte populara in randul pasagerilor care calatoresc in scop turistic, iar frecventele de zbor puse la dispozitia pasagerilor se pliaza perfect si pe nevoile celor care calatoresc in interes de afaceri.
In zona orasului Glasgow, exista o comunitate importanta de romani care isi desfasoara activitatea profesionala, iar lansarea acestei noi rute inainte de sarbatorile de iarna a fost special aleasa pentru ca ei sa se poata bucura impreuna cu familia si prietenii de aceasta perioada minunata a anului.
In afara de cele peste 20 de noi rute lansate recent de catre Blue Air, atat din Romania, cat si pe bazele externe din Torino Caselle si Larnaca, am placerea si mandria de a aminti ca, la sfarsitul acestui an, compania noastra a obtinut inregistrarea IOSA.
Aceasta inregistrare este de o imprortanta majora pentru orice companie aeriana si a fost obtinuta in urma parcurgerii cu succes a unui audit creat sa analizeze managementul operational si procedurile de control ale unei companii aeriene", a declarat Gheorghe Racaru, directorul general al Blue Air.