Aeroporturile Henri Coanda si Baneasa sunt in topul european al cresterii traficului aerian in 2016
trafic henri coandatrafic baneascaaeroporturi bucuresti
Aeroportul International "Henri Coanda" Bucuresti si Aeroportul International Baneasa "Aurel Vlaicu" au fost clasate de catre Airports Council International - Europe in top 5 european al aeroporturilor care au inregistrat cea mai mare crestere a traficului aerian in anul 2016.
Potrivit Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, la categoria aeroporturilor cu 5-10 milioane de pasageri pe an, Aeroportul "Henri Coanda", care a avut o crestere de 18,3% a traficului aerian, a ocupat al patrulea loc, dupa aeroporturile Berlin Schoenefeld, Larnaca (Cipru) si Faro (Portugalia), fiind urmat de aeroportul din Porto.
Aeroportul Baneasa a ocupat al treilea loc european, dar la categoria sub 5 milioane de pasageri pe an, unde clasamentul este: Oradea, Iasi, Bucuresti Baneasa (cu o crestere de 121,8% a traficului aerian), Bruges si Harkov (Ucraina)
In 2016, la categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri pe an, clasamentul este: Dublin, Barcelona El Prat, Amsterdam, Copenhaga si Madrid.
La categoria 10-25 de milioane de pasageri pe an, pe primele locuri, s-au clasat aeroporturile Alicante, Malaga, Koln-Bonn, Varsovia si Birmingham.
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a inregistrat in anul 2016, pe cele doua aeroporturi pe care le administreaza - "Henri Coanda" si "Aurel Vlaicu", un numar record de 10,99 milioane de pasageri si 120,7 mii de miscari aeronave (aterizari si decolari).
Din total, pe Aeroportul International "Henri Coanda", s-au inregistrat 10,98 milioane de pasageri si 108,2 mii de miscari de aeronave.
Evolutia numarului de pasageri pe cele doua aeroporturi ale Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti depaseste tendinta generala inregistrata la nivel european, de 5,1%.
In plus, pe aeroporturile capitalei Romaniei, s-a inregistrat o crestere substantiala a numarului de miscari de aeronave, devansand si la acest capitol trendul european, care a ajuns, anul trecut, la 3,2%.
Astfel, in 2016, numarul miscarilor de aeronave pe aeroporturile din Bucuresti a crescut cu 11,2% fata de aceeasi perioada din 2015.