Acces direct in terminalul de plecari al aeroportului Henri Coanda
acces direct otopeniacces henri coandacorturi henri coandamasuri covid19 otopeni
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB) a anuntat ca de astazi, 9 septembrie 2020, la aeroportul "Henri Coanda", va fi permis accesul pasagerilor direct la aerogara Plecari, eliminandu-se obligativitatea trecerii prin corturile din fata terminalului.
Raman valabile masurarea temperaturii la intrarea in terminal, dezinfectarea mainilor, pastrarea distantei de 1,5 metri fata de celelalte persoane si purtarea mastii peste gura si nas.
Corturile din fata terminalului vor fi demontate si, incepand cu data de 11 septembrie 2020, se va redeschide parcarea in care acestea sunt amplasate.
Masurile au fost luate avand in vedere confortul pasagerilor, in contextul apropierii sezonului rece, si traficul aerian inca redus.
Personalul aeroportului este insarcinat sa monitorizeze respectarea cerintelor privind purtarea mastii si pastrarea distantei si, in caz contrar, sa solicite interventia imediata a politiei si jandarmeriei.
Tot de astazi, se permite si accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI) in fata aerogarii Plecari, pentru debarcarea pasagerilor si insotitorilor acestora.
De asemenea, vor fi redeschise alte restaurante si cafenele fata de cele care si-au reluat activitatea in urma cu o saptamana.
Raman valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la timp la aeroport si de a respecta semnificatia indicatoarelor de directionare, atat pe fluxul auto din fata aeroportului cat si pe fluxurile de pasageri.
CNAB reaminteste ca, in zona aeroportului, circulatia auto este afectata de lucrarile la conexiunea feroviara a aeroportului cu Gara de Nord, lucrari aflate in curs de finalizare.