Finala Wimbledon 2019: Halep: Sunt convinsa ca pot sa o inving pe Serena Williams
simona halepserena williamsfinala wimbledon 2019wimbledon
Simona Halep va juca, sambata, in finala de la Wimbledon, impotriva americancei Serena Williams. Simo a declarat ca este increzatoare in sansele pe care le are in fata Serenei si ca de data asta e convinsa ca o poate invinge.
Simona Halep, in varsta de 27 de ani si ocupanta locului 4 in ierarhia WTA, o va avea, sambata, in finala Wibledon 2019, pe Serena Williams ca adversara.
La cei 37 de ani ai sai si recent intoarsa pe teren dupa ce a devenit mama, Serena Williams ramane inca in topul celor mai bune jucatoare de tenis din lume, ocupand locul 10 WTA.
Halep insa nu se sperie de palmaresul impresionant al americancei si a declarat ca e pregatita sa o infrunte, crede in sansa pe care o are si e convinsa ca, de data aceasta, o poate invinge.
”Am jucat multe meciuri impotriva Serenei Williams si unele dintre ele au fost foarte echilibrate. Am invatat din aceste partide ca am sansa mea. Acum, sunt convinsa ca pot sa o inving. Bineinteles, o respect enorm pentru ceea ce a facut in tenis si pentru ceea ce face in continuare, dar ma simt foarte puternica mental. Vom vedea ce va fi, va fi o provocare uriasa”, a spus Halep.
”Este o finala grea, dar si o provocare foarte mare. Ma simt bine, incerc doar sa fiu pozitiva si sa dau ce am mai bun. E o senzatie frumoasa, nemaipomenita, pe care nu o sa o uit niciodata. Vreau sa ma bucur de acest moment, iar maine sa resetez tot si sa ma concentrez pe finala", a spus Simo.
”Serena a fost unul dintre modelele mele. Sa vezi pe cineva ca poate castiga atat de multe titluri aici, pe iarba, nu are cum sa nu te motiveze”, a mai adaugat Simona.
Halep s-a calificat in finala de la Wimbledon dupa ce a invins-o pe ucraineanca Elina Svitonila in semifinale, in doua seturi, scor final 6-1; 6-3.
De asemenea, Serena Williams (10 WTA) a obtinut, joi, calificarea in finala Wimbledon 2019, dupa ce a trecut in doua seturi de Barbora Strycova (54 WTA), scor 6-1, 6-2.
"Simona trebuie sa stea in spatele terenului ca sa o poata invinge pe Serena"
Expertii sunt de parere ca Simona are sansa ei in fata Serenei, insa trebuie sa joace tactic, sa stea in spatele terenului pentru a o pune in dificultate pe americanca.
"Cand Serena serveste bine, totul in jocul ei merge bine. Daca as antrena-o pe Simona, i-as spune sa stea mai in spatele terenului. Serena are 9-1 la meciurile directe. Daca Halep nu sta 2 metri in spatele terenului, va fi 10-1! Trebuie sa stai in spate si sa returnezi bine.
In plus, Halep trebuie sa aiba un prim serviciu foarte bun, cu un procentaj de 80%. Serena «o ingroapa» pe al doilea serviciu!
In mod normal, Simona nu sta mult in spate, dar sa se uite la finala de anul trecut, sa vada ce a facut Kerber. A facut-o pe Serena sa serveasca si sa joace diferit. As vrea sa vad ca Halep face asta.
Halep e un urias outsider! Da, urias. Serena are 9 victorii in fata ei. Chiar daca Halep a facut cel mai bun meci din cariera cu Svitolina, daca Serena joaca precum in semifinala nu o poti opri! Sper sa vad un meci bun, in trei seturi. Sa fie 8-6 in decisiv. Avem nevoie de asta”, a declarat Brad Gilbert, fost numar 4 ATP, la ESPN.
Citeste si:
Depunerea dosarelor de finantare in Programul de instalare a sistemelor fotovoltaice a fost prelungita pana pe 11 octombrie