Investitiile in criptomonede au devenit tot mai populare in ultimii ani, unele dintre ele dovedindu-se a fi extrem de profitabile. Ce sunt insa, de fapt, criptomonedele si cum functioneaza ele?
Cunoscuta si sub denumirea de moneda virtuala sau electronica, criptomoneda este un tip de moneda digitala utilizata ca mijloc de plata. Criptomonedele s-au facut evidentiate inca de la bun inceput, avand marele avantaj de a se afla la distanta de influenta guvernelor si a intermediarilor. In aceste conditii, nu putini au fost cei care au fost atrasi de faptul ca aceste criptomonede sunt controlate in totalitate de proprietarii lor.
Desi nu sunt emise de o banca centrala, criptomonedele pot fi folosite de oricine le detine pentru a face plati. Criptarea este generata prin intermediul unui program care cripteaza datele tranzactiilor pentru a fi controlate si stocate de proprietarii lor.
Lansate cu nu foarte multi ani in urma, criptomonedele au reusit de-a lungul anilor sa revolutioneze intr-un fel sau altul modul in care functioneaza industria financiara. Atunci cand vorbim despre criptomonede nu avem cum sa nu facem referire la primul sistem de plata peer to peer descentralizat, sustinut in totalitate de utilizatorii sai, fara sa fie nevoie de interventia unor parti intermediare sau a unei autoritati centrale.
Criptomonedele au ajuns sa fie atat de populare si datorita avantajelor de care beneficiaza. In primul rand vorbim despre o libertate uriasa a platilor, orice utilizator putand primi si putand trimite orice suma de bani in orice colt al planetei, tranzactia facandu-se instant. Riscurile sunt, de asemenea, extrem de mici, tranzactiile cu criptomonede fiind sigure si ireversibile. In plus, tranzactiile nu contin niciun fel de informatii personale ale clientilor. Taxele pentru criptomonede sunt foarte mici deocamdata, multe dintre platile cu criptomonede fiind procesate fara niciun fel de taxe la ora actuala. Asa cum spuneam si mai devreme, siguranta este foarte mare atunci cand vorbim despre criptomonede, utilizatorii acestor monede virtuale avand control deplin asupra tranzactiilor. In plus, cei ce detin monede digitale isi pot proteja banii prin criptare si prin back-up. In cele din urma, transparenta este un alt avantaj important al criptomonedelor, protocolul din spatele multor monede de acest fel fiind extrem de sigur din punct de vedere criptografic.
Desigur, exista si anumite dezavantaje care merita luate in seama atunci cand vorbim despre criptomonede. Spre exemplu, criptomonedele nu sunt inca acceptate la un nivel larg, multe plati putandu-se face in continuare doar prin metode clasice. Cel mai important dezavantaj al criptomonedelor este fara doar si poate volatilitatea, pretul acestor monede putand fi influentat extrem de usor de anumite evenimente.
La inceputul acestui an, pe piata existau peste 6.500 de criptomonede, numarul lor crescand constant. Valoarea totala a pietei criptomonedelor a fost estimata in primavara anului 2021 la peste 1.5 trilioane de dolari. Cea mai de succes moneda digitala este Bitcoin, insa pe piata sunt si alte monede virtuale cu potential urias: Ethereum, Polkadot, Cardano, XRP si asa mai departe.
Nu putem sa vorbim despre tranzactiile de la o persoana la alta de criptomonede fara sa aducem in discutie tehnologia blockchain, aceasta fiind tehnologia care permite monedei digitale sa functioneze in mod descentralizat. Vorbim despre un registru public in care sunt inregistrate toate detaliile fiecarei tranzactii. Toate aceste informatii sunt stocate in “blocuri”, care sunt legate la randul lor intr-un “lant”. Astfel este asigurata securitatea tranzactiilor, informatiile inregistrate intr-un bloc depinzand de informatiile din blocul anterior si asa mai departe.
In aceste conditii, informatiile dintr-un bloc nu pot fi modificate fara a schimba intregul lant de blocuri, ceea ce inseamna ca nu se poate vorbi despre hacking. Blockchain-ul este descentralizat, fiind detinut pe mai multe calculatoare si servere din intreaga lume. Toate versiunile de blockchain sunt actualizate simultan, ceea ce inseamna daca se modifica una trebuie modificate toate.
Lasand blockchain-ul in spate, trebuie sa aducem in discutie si “mineritul”, activitatea prin care pot fi create noi monede. Prin minerit intelegem acel proces de producere a codurilor criptografice care unesc fiecare bloc in lant. “Miner” poate fi orice persoana din lume care are un calculator destul de puternic astfel incat sa rezolve probleme matematice complexe, acestea reprezentand cheia procesului de verificare a tranzactiilor.
Ultimele NOUTATI
Declaratia Unica 2025. Ce trebuie sa completezi daca ai obtinut venituri din dobanzi la depozite bancare in 2024
Adevaratele valori ale Romaniei: Cine sunt liceenii care au facut istorie in SUA?
Partenerii nostri
Organizarea posturilor, intr-o societate privata. Reglementari cheie si explicatiile specialistilor
Noua Platforma REGES: Tot ce trebuie sa stiti pentru a evita amenzile de pana la 20.000 Lei!
Automatizarea contabilitatii primare: secretul reducerii costurilor si greselilor
D101 Grup fiscal: Termen de depunere si aspecte importante
Ce cuprind notele explicative la situatiile financiare anuale
Legea 370/2004 privind alegerea Presedintelui Romaniei [Actualizata 2025]
Rolul contractului de mentenanta. Cum functioneaza si de ce este important
Cum se face inregistrarea unei firme in Registrul Comertului
Te-ar putea interesa si