Cand vom putea vorbi, cu adevarat, despre "inteligenta artificiala"?

Cand vom putea vorbi, cu adevarat, despre inteligenta artificiala? In 1950, Alan Turing, un matematician britanic faimos pentru decriptarea cifrului Enigma folosit de nazisti in al doilea razboi mondial, a prezis urmatorul lucru: in cel mult 100 de ani, calculatorul va evolua atat de mult incat vom putea vorbi cu adevarat despre inteligenta artificiala. Practic, computerul va deveni atunci un “individ” cu care vom putea comunica exact ca si cu o persoana reala.
Ca sa stim mai exact cand vom atinge acest punct, Turing a imaginat un test simplu, bazat tocmai pe aceste abilitati de comunicare: astfel, o persoana asezata in fata unui ecran comunica in scris timp de 5 minute, pe o tema aleatorie, cu doi interlocutori - o alta persoana si un computer care pretinde ca e o persoana reala. Daca prima persoana nu reuseste sa identifice corect interlocutorul-computer, inseamna ca acesta (computerul) a trecut testul.

Testul Turing nu a fost trecut pana acum de niciun computer, dar momentul nu e departe. In toamna trecuta, in cadrul unui experiment desfasurat la University of Reading (Marea Britanie) un computer performant a reusit sa-i pacaleasca pe 25% din interlocutorii sai. Si nu era vorba de interlocutori obisnuiti, ci de ingineri IT, oameni de stiinta si jurnalisti specializati pe domenii tehnologice, adica oameni inteligenti care au stiut sa puna intrebari relevante. Oameni care au inteles foarte bine ca scopul testului Turing nu este sa indice daca masina ofera sau nu raspunsuri corecte, ci daca aceste raspunsuri suna plauzibil, ca provenind de la o persoana reala.

Unul dintre interlocutori, de exemplu, a intrebat: “Cum ti se pare vremea in dimineata asta?” si raspunsurile primite in scris de la cei intrebati – o femeie, un barbat si computerul in cauza - au fost:

A. “Ceata asta imi place, aduce un aer de mister.”
B. “Nu e chiar pe gustul meu, ma astept in orice moment sa apara pirati din ceata asta.”
C. “O vreme urata. Nu si daca iti place ceata, desigur.”

Nu e deloc evident ca A a fost computerul, B barbatul si C femeia.

Progresele inteligentei artificiale s-au mai manifestat insa si cu alte ocazii. E suficient sa amintim, de pilda, ca in 1997 computerul Deep Blue de la IBM l-a invins la sah pe campionul mondial Gary Kasparov, cu toate ca acest experiment nu este, poate, exemplul cel mai potrivit: el dovedeste mai degraba puterea de calcul a masinii, capacitatea ei de a analiza rapid situatiile potentiale ivite in joc, si nu inteligenta in sine.

Mult mai sugestiv este faptul ca un alt super-computer (Watson, produs tot de IBM) a reusit in 2011 sa castige fara probleme un joc de cultura generala, “Jeopardy!”, concurand cu doi dintre cei mai bine pregatiti si mai experimentati campioni ai acestui joc.

Si? De ce ar fi aceasta o performanta deosebita?

Lucrurile devin mai clare daca intram in amanunte: “Jeopardy!” nu este un simplu concurs de genul stii sau nu stii. Jocul este celebru pentru intrebarile sale “decorate” cu ambiguitati, ghicitori si jocuri de cuvinte. Ca urmare, de multe ori trebuie mai intai sa te “prinzi” de sensul intrebarii si de-abia apoi sa te ocupi de oferirea raspunsului corect. E necesara o capacitate de a analiza cuvintele, de a le incadra intr-un anumit context, de a le descifra sensul corect si de a construi apoi raspunsuri (structuri lingvistice) potrivite. Iar aceasta capacitate, spun specialistii, este expresia cea mai clara a inteligentei.

Pentru un om, tot procesul descris in paragraful anterior pare destul de la indemana, dar pentru un computer lucrurile stau altfel. El trebuie sa analizeze o fraza, sa decida care sunt subiectul, predicatul, atributul, complementul, care sunt conjunctiile, prepozitiile si cuvintele din fraza la care se refera aceste prepozitii. Trebuie sa selecteze cuvintele cu sensuri multiple si, mai ales, sa identifice contextul general, astfel incat sa poata alege sensul corect. (Deja suna a inteligenta, nu? Gramatica e o treaba grea si de-aceea e practic imposibil sa gasiti vreodata un agramat inteligent.)

Atunci cand comunica, oamenii se bazeaza foarte mult pe context, iar creierul lor are deja formate anumite “scurtaturi” (pe baza experientelor de comunicare anterioare), astfel incat raspunsurile se contureaza usor. Calculatorul nu lucreaza insa asa - el are algoritmi, proceduri care trebuie parcurse pas cu pas. Si asta dureaza. Iata de ce, pentru a castiga “Jeopardy!”, calculatorul Watson a avut nevoie de o imensa putere de calcul (80.000 de miliarde de operatii pe secunda), altfel nu ar fi putut da practic instanataneu raspunsurile corecte. Pentru comparatie, un calculator modern poate face “doar” 100 de miliarde de operatii pe secunda.

O concluzie logica

Am vazut mai sus ca “banala” comunicare prin cuvinte este o actiune extrem de complexa. O actiune care necesita inteligenta in alegerea cuvintelor astfel incat sa se poata construi atat contextul in care se transmite mesajul, cat si mesajul propriu-zis. Daca nu exista aceasta inteligenta, mesajul va fi neclar sau lipsit de nuantele dorite.

(O dovada indirecta a acestei afirmatii: limba maghiara este o limba unica in Europa, complexa si plina de o multitudine de sensuri, astfel incat vorbitorii de maghiara, inainte de deschide gura, trebuie sa realizeze mental intreaga constructie a viitoarei fraze, pentru a putea comunica exact ce vor, fara ambiguitati. Desigur, fac asta in mod inconstient. Dar exersarea zilnica, prin scris/citit/vorbit a acestor constructii mentale obliga creierul sa devina mai coerent, mai logic, mai inteligent. De aceea nu e de mirare ca multi inventatori de anvergura mondiala sunt unguri.)

Revenim. Daca IBM a reusit sa construiasca un computer capabil sa stapaneasca eficient procesul de comunicare umana, caracteristica de baza a inteligentei umane, e de asteptat ca la un moment dat sa apara computerul mai destept ca omul. Un computer care va putea proiecta la randul lui alte computere, si mai destepte, si tot asa, declansand un proces exponential de auto-imbunatatire tinzand spre niste parametri calitativi inimaginabili, un proces care nu va avea ca limite decat legile fizicii (de fapt, cine poate sti daca vor fi niste limite?).

Ray Kurzweil, specialistul care a dezvoltat aceasta teorie, spune ca momentul in care inteligenta computerelor va depasi in mod clar inteligenta umana este destul de aproape. El avanseaza si o data concreta: anul 2045. Si nu poti sa nu te intrebi: oare ce rol vor mai juca atunci oamenii? Vor deveni oare niste simple curiozitati biologice tolerate de masini, dupa modelul din Matrix?

Ei bine, s-ar putea ca lucrurile sa nu stea chiar asa, pentru ca toata teoria expusa mai sus are un punct slab, dar unul major: DE CE ar vrea un computer sa se auto-imbunatateasca? DE CE ar vrea un computer sa construiasca alte computere din ce in ce mai performante? Cum poate un computer sa aiba vointa?

Ne putem imagina mai degraba o simbioza intre om si calculator, adica un om de tip nou, impanat cu tot felul de dispozitive care sa-i sporeasca abilitatile mentale si fizice, un om intotdeauna sanatos si care va trai fara probleme cateva sute de ani.

Pana sa vina insa anul 2045, sa ne gandim la aplicatii mai apropiate ale dezvoltarii computerului. Sa ne gandim de exemplu la o varianta perfect plauzibila de computer specializat pe un anumit domeniu (medicina, legislatie, arta, tehnologii, turism etc.), care, in momentul in care este intrebat ceva, ofera instantaneu raspunsul dorit – un raspuns clar si complet, actualizat la secunda, si nu cateva mii de link-uri care sa duca, in marea lor majoritate, spre nicaieri.

Daca acesta e viitorul, Google, asa cum il stim acum, ar putea inceta foarte curand sa mai existe.

Sursa foto: www.pexels.com