O strategie de vanzari cu costuri foarte reduse: telemarketingul
Cu 15-20 de ani in urma, vanzarea prin telefon (telemarketing-ul) era o cale usoara pentru companiile mari si mici de a obtine castiguri miraculoase din vanzari. Atunci profesionistii din telemarketing erau putini, iar rezistenta clientilor la aceasta forma de vanzare - mica. Clientii de astazi sunt insa bombardati cu oferte de vanzari prin telefon, iar rezistenta lor creste puternic.
Avantajele telemarketing-ului
1. Telemarketing-ul poate ajuta la marirea volumului de vanzari oferind numeroase beneficii care nu ar putea fi obtinute prin alte tehnici de vanzare.
Vanzand prin intermediul telefonului aveti posibilitatea de a intra in contact cu mult mai multi potentiali clienti intr-o zi decat ati face participand la o prezentare personala de vanzari.
Presupunand ca din toate contactele pe care un operator de telemarketing le are intr-o zi nu incheie nici macar o vanzare, el va obtine totusi un raspuns instantaneu din partea clientului si implicit a pietei. Astfel va puteti corecta strategia de vanzari, reclama si strategia de pret pentru a le adapta la ceea ce-si doresc clientii zi de zi.
2. Telemarketing-ul reduce costurile la aproape jumatate, dar aceasta metoda trebuie integrata in strategia generala de vanzari si in planul de marketing.
Folosit singur, telemarketing-ul nu este util! Incepeti cu o campanie de direct mailing urmata de telemarketing si incheiati cu vanzarea personala. Aplicati aceasta strategie, daca este posibil, cu prilejul ofertelor promotionale sau al contractelor speciale.
Dezavantajele telemarketing-ului
1. Recrutarea personalului calificat este de greu de realizat. Un operator de telemarketing trebuie sa lucreze sub presiune si sa-si revina repede dupa un apel telefonic la care a fost respins. Aceasta slujba necesita un anume caracter si o personalitate puternica. Doua luni de activitate in telemarketing echivaleaza cu doi ani intr-un job obisnuit.
2. Instruirea echipelor de operatori este scumpa. In S.U.A., instruirea si echiparea fiecarui operator de telemarketing costa 1.000 E sau mai mult. Este o investitie mare pentru o companie mica, mai ales daca persoana respectiva are de gand sa paraseasca slujba dupa numai cateva luni de munca.
Dar instruirea este esentiala pentru succesul operatiei de vanzare a unui produs. Operatorii slab antrenati fac o impresie negativa daca vorbesc tare, isi mormaie cuvintele sau citesc "scenariul" pur si simplu, netratandu-l ca pe un ghid de vanzari. Ei pot influenta negativ potentialii clienti, facandu-i sa refuze nu doar produsul, dar si orice altceva ce contine numele companiei dvs. Un bun program de pregatire va invata angajatii cum sa proiecteze o imagine pozitiva a companiei.
Un test rapid
Angajati o companie de telemarketing pentru a presta servicii companiei dvs. Este o buna modalitate de a afla daca produsul/serviciul poate fi vandut prin telefon. Monitorizati efortul firmei cu atentie pentru a va asigura ca este comunicat mesajul corect spre piata si ca raspunsul, in termeni de afaceri, este cel pe care il cautati. Daca programul cunoaste succes, evaluati costurile pe care le-ar presupune instalarea in propria firma a unui sistem similar.
Cristian Gerea
Ultimele NOUTATI
ANPC-ul a bagat spaima in patronii de restaurante din Romania. Acuzatii grave privind controalele
Concedierea salariatului al carui post se desfiinteaza. Cateva probleme practice de avut in vedere
Partenerii nostri
Repausul saptamanal se acorda doar in natura? Demersuri si prevederi importante
Calificare/pregatire profesionala la locul de munca - prevederi legale
Obligatiile angajatorului la stabilirea salariului. Prevederi legale si explicatiile specialistilor
Reparatii autoturisme decontate prin firma de asigurari: Monografie contabila
Stabilirea rezidentei fiscale in Romania a persoanelor juridice straine [Ghid ANAF]
Ce beneficii extrasalariale neimpozabile pot primi angajatii in 2025?
Noua regula pentru functionarii publici: vor da teste scrise din legislatie in fiecare an!
Amenda GDPR pentru o firma care a divulgat informatii din actele de angajare ale unui fost salariat
Indemnizatia de doctorat: Valoarea in 2025 si cum se poate obtine
Te-ar putea interesa si