O problema reala: cutremurele provocate de om

O problema reala: cutremurele provocate de om fracturare hidraulicacutremure provocate

In 1961, armata americana a decis ca modalitatea cea mai buna de a scapa de deseurile toxice rezultate in urma productiei de napalm este sa le ingroape. Ca urmare a sapat un put adanc de 4 km in Muntii Stancosi si a inceput sa injecteze acolo zeci de milioane de litri de reziduuri lichide. Ideea parea foarte buna, pentru ca era imposibil ca efectul nociv al acelor reziduuri sa se mai poata face simtit de la o asemenea adancime. In scurt timp insa, in zona a aparut un efect pe care nimeni nu il anticipase: numarul cutremurelor a crescut.
Pana la sfarsitul anului 1962 se inregistrasera deja 200 de cutremure, iar indesirea lor era prea brusca pentru a nu fi corelata imediat cu injectarea deseurilor. La inceput cutremurele erau mici si nu pareau sa ridice cine stie ce probleme, dar pe parcurs lucrurile au devenit serioase, totul culminand cu un cutremur zdravan, cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter, produs pe 9 august 1967.

A fost momentul in care armata a decis sa opreasca injectarea de reziduuri in put. Dar masura s-a dovedit ineficienta – cutremurele au continuat. Ca urmare s-a luat decizia de a se extrage reziduurile depozitate acolo (cca 600 de milioane de litri) si de-abia dupa aceea numarul cutremurelor a inceput sa scada.

Explicatia data de specialisti pentru acest fenomen a fost ca fluidele injectate au lubrifiat straturile de roci aflate deja in tensiune, permitandu-le acestora sa alunece mai usor unele peste altele. Si imediat s-a pus intrebarea: oare acest procedeu nu ar putea fi folosit pentru eliberarea controlata a tensiunii acumulate in scoarta terestra, astfel incat sa se elimine riscul unui cutremur devastator?

Mai multe cutremure mici previn unul mare?

In teorie, lucrurile se prezinta simplu: se ia o falie tectonica si se lubrifiaza segment cu segment, prin injectarea la mare adancime a unor lichide, pana cand intreaga falie este astfel “imblanzita” si nu mai prezinta pericol. In practica insa, aceasta solutie se dovedeste inaplicabila, din doua motive:

1. Costul operatiunii
Energia eliberata de un cutremur de 7 grade pe scara Richter este de cca 32.000 de ori mai mare decat a unui cutremur de 4 grade (considerat nepericulos). Cu alte cuvinte, ar fi necesara provocarea deliberata a 32.000 de cutremure de gradul 4 pentru a scapa de energia potentiala a unui cutremur de gradul 7. Multiplicam de 32.000 de ori costul provocarii unui singur cutremur si obtinem astfel o suma descurajanta pentru orice guvern din lume.

2. Pericolul scaparii lucrurilor de sub control
Este perfect posibil ca un cutremur minor, provocat prin aceasta modalitate, sa constituie factorul declansator al unui cutremur major. Cu alte cuvinte, exista riscul ca aceasta actiune de prevenire sa  duca exact la producerea evenimentului ce trebuia prevenit. 

Acest pericol este cat se poate de real. Specialistii numesc fenomenul „seismicitate indusa” – el se refera la faptul ca un cutremur latent poate fi declansat de o actiune aparent minora, dar care strica echilibrul geologic al zonei: excavarea unor mari cantitati de minereu, construirea unui baraj care duce la o acumulare masiva de apa sau forarea unor puturi de mare adancime. Iata in continuare un exemplu recent.

Cazul Basel, Elvetia

Orasul Basel este situat intr-o zona predispusa la seisme. Toti locuitorii de aici, inclusiv copiii, stiu ca orasul a fost distrus aproape in intregime in 1356 de un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter. Ca urmare, e de inteles ingrijorarea care a cuprins populatia pe 8 decembrie 2006, cand o zdruncinatura serioasa a tulburat calmul asezarii.

De vina a fost un put de 4,3 km adancime sapat in oras, parte dintr-un proiect pentru captarea energiei geotermale printr-o metoda numita „hydraulic fracking”. Tehnologia aceasta presupune extragerea caldurii din scoarta terestra prin injectarea de apa la mare adancime, circularea ei prin fisurile create in roca fierbinte si readucerea ei la suprafata sub forma de abur. Partea sensibila este ca apa trebuie introdusa sub mare presiune pentru a sparge roca, iar aceste spargeri constituie ele insele niste mici cutremure.

Dar atunci, pe 8 decembrie 2006, nu a fost deloc vorba de un mic cutremur. Magnitudinea lui a fost de 3,4 grade si, dat fiind ca s-a produs la o adancime redusa, el a fost simtit serios de locuitori. Multi s-au adapostit imediat sub mese si birouri, alarmati atat de zdruncinatura cat si de zgomotul puternic produs de unda de soc, asemanator cu cel creat de trecerea unui avion supersonic.

In total, in urmatoarele 12 luni s-au inregistrat cca 3.500 de miscari seismice, dintre care cateva au depasit 3 grade pe scara Richter. Bineinteles, proiectul a fost oprit imediat, iar compania Geothermal Explorers, initiatoarea lui, a trebuit sa plateasca 8 milioane $ despagubiri pentru avarierea catorva mii de locuinte.

Concluzie

Cutremurele produse de om sunt posibile. Interventiile asupra mediului, asa cum s-a vazut din exemplele de mai sus, prezinta un grad de risc ce nu trebuie neglijat, mai ales daca zona asupra careia se intervine este una cu potential seismic.

In final, sa spunem ca articolul de fata s-a limitat la prezentarea unor evenimente si ipoteze acceptate, chiar daca nu in totalitate, de comunitatea stiintifica. Exista insa filme sau carti care marseaza pe ipoteza unor conspiratii, avansand ideea ca tehnologia de a produce la comanda cutremure in anumite puncte de pe glob e deja functionala.

Celebru in acest sens este programul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program), un proiect de cercetare american, considerat de adeptii teoriilor conspiratiei ca fiind un program militar secret, responsabil pentru toate catastrofele naturale din ultimii 20 de ani – inundatii, seceta, uragane, cutremure.