Universitatea Craiova, oficial in Liga a II-a
universitatea craiovaadrian mititeluvictor piturca
Echipa Universitatea Craiova, club infiintat in 1948, cu patru titluri de campion in palmares, va evolua in editia viitoare a Ligii a II-a de fotbal.
Echipa Universitatea Craiova va evolua in editia viitoare a Ligii a II-a de fotbal.
Dupa cum anunta clubul patronat de Adrian Mititelu pe site-ul sau oficial, Fotbal Club Universitatea Craiova a primit confirmarea oficiala din partea FRF ca indeplineste toate conditiile pentru a participa in Liga a II-a, in sezonul competitional 2013-2014, informeaza
Agerpres.
Clubul a fost dezafiliat de la FRF in 2011, dar Curtea de Apel Bucuresti a decis in 2012 ca excluderea clubului din Banie a fost ilegala.
Universitatea, antrenata acum de italianul Nicolo Napoli, revine astfel in fotbal dupa o pauza de doi ani.
Cealalta formatie din Craiova, CS Universitatea, sustinuta de primarie, nu a anuntat inca daca a primit acceptul oficial de a evolua in sezonul viitor al Ligii a II-a.
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis in iunie sa-i dea castig de cauza lui Victor Piturca in procesul in care patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, a contestat o decizie a instantelor din fotbal conform careia clubul din Banie era obligat sa plateasca daune in valoare de 7 milioane de euro dupa ce l-a dat afara pe actualul selectioner al echipei nationale din functia de antrenor.
"Admite recursul declarat de paratul Piturca Victor impotriva sentintei civile nr. 29 din 6 decembrie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia VII-a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale. Modifica in tot sentinta atacata, in sensul ca respinge actiunea reclamantei Fotbal Club U Craiova SA ca inadmisibila. Irevocabila", se arata in decizia ICCJ.
Universitatea Craiova a fost infiintata in 1948, prima denumire fiind Clubul Sportiv Universitar Craiova (CSU Craiova).
In 1950 a fost redenumita Stiinta Craiova, nume ramas si astazi popular in randul suporterilor.
Din 1966 pana in prezent clubul se numeste Universitatea Craiova.
Clubul are in palmares patru titluri de Campion al Romaniei (1974, 1980, 1981 si 1991) si sase Cupe ale Romaniei, ultima in 1993.
Universitatea Craiova este prima echipa din Romania calificata in sferturile de finala ale Cupei Campionilor Europeni, sezonul 1981/1982, cand a fost eliminata de Bayern Munchen.
Echipa a fost semifinalista a Cupei Uefa in sezonul 1982/1983, cand a eliminat echipe precum Fiorentina, Girondins de Bordeaux si Kaiserslautern si a fost eliminata de Benfica Lisabona.
Foto: Wikipedia.